Decretul 68/1975 privind imbunatatirea regimului de construire a locuintelor din fondurile statului sau din fondurile populatiei cu sprijinul statului in credite si executie

B.Of. 54

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 20 Iulie 1984
Decretul 68/1975 privind imbunatatirea regimului de construire a locuintelor din fondurile statului sau din fondurile populatiei cu sprijinul statului in credite si executie
Dată act: 30-mai-1975
Emitent: Consiliul de Stat
EXPUNERE DE MOTIVE
In vederea unificarii actelor normative care reglementeaza constructia de locuinte ce se executa din fondurile statului si din fondurile populatiei cu sprijinul statului in credite si executie, a fost emis alaturatul decret al Consiliului de Stat.
Prin acest decret se urmareste:
- stabilirea unui singur grad de confort pentru toate locuintele, fata de trei categorii existente, prin aplicarea de norme unificate de dotari si finisaje;
- diferentierea apartamentelor in functie de structura familiilor, in apartamente cu 1-5 camere, fiecare avind doua intervale de suprafata, corespunzatoare numarului de locatari pe apartament, locuintele proprietate personala putind avea si suprafete marite.
Odata cu unificarea confortului, se au in vedere si o serie de imbunatatiri, cum sint:
- prevederea, pentru familiile cu numar mare de membri, de apartamente cu 5 camere si la locuintele ce se realizeaza din fondurile statului;
- imbunatatirea plasticii fatadelor la cladirile de locuit amplasate pe arterele principale si pietele din municipii si orasele resedinta de judet;
- imbunatatirea izolatiei termice a cladirilor, potrivit reglementarilor in vigoare privind economia de combustibil.
Pentru a se asigura realizarea ritmica a planului de constructii de locuinte, se are in vedere ca introducerea noilor tipuri de apartamente sa se faca treptat, pe masura asigurarii proiectelor si a bazei tehnico-materiale necesare, in care scop s-a prevazut o perioada de tranzitie.
Pe baza prevederilor prezentului decret, urmeaza ca preturile plafon pentru locuintele ce se construiesc din fondurile statului, cheltuielile de localizare si preturile de contractare cu populatia a locuintelor proprietate personala, cit si alte masuri de executare a decretului, sa fie stabilite prin hotarire a Consiliului de Ministri.
DECRET AL CONSILIULUI DE STAT
privind imbunatatirea regimului de construire a locuintelor din fondurile statului sau din fondurile populatiei cu sprijinul statului in credite si executie
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste Romania decreteaza:
Art. 1
Locuintele care se construiesc din fondurile statului, precum si cele care se construiesc din fondurile populatiei cu sprijinul statului in credite si executie, pe baza proiectelor tip aprobate, vor avea dotari si finisaje unificate, fiind diferentiate ca numar de camere, suprafete locuibile, utile si construite, pe apartament, in conformitate cu prevederile din anexa, care face parte integranta din prezentul decret.
Prin planul national unic de dezvoltare economico-sociala se va stabili, pentru fiecare judet si municipiul Bucuresti, structura de apartamente pe tipuri, suprafete si numar de camere.

Art. 2
[textul din Art. 2 a fost abrogat la 06-aug-1981 de Art. I, punctul 3. din Decretul 216/1981]
Art. 3
Toate cladirile de locuit vor fi prevazute cu izolatie termica imbunatatita, potrivit reglementarilor legale privind economia de combustibil.
Cladirile de locuit amplasate pe arterele principale si in pietele din orasele resedinta de judet si municipii, precum si cladirile avind fatade din elemente prefabricate, se vor construi cu plastica arhitecturala si finisaje exterioare imbunatatite.
Art. 4
Prin hotarire a Consiliului de Ministri se vor stabili:
- preturile plafon pentru locuintele ce se construiesc din fondurile statului, diversificate in functie de suprafetele utile ale apartamentelor, regimul de inaltime si conditiile climatice si seismice, pe baza de norme unificate de dotare si finisaj;
- preturile de contractare cu cetatenii a locuintelor proprietate personala care se executa cu sprijinul statului in credite si executie;
- lucrarile pentru care se vor putea acorda cheltuieli de localizare, precum si alte masuri necesare pentru executarea prevederilor prezentului decret.
Art. 5
Prezentul decret intra in vigoare la data publicarii in Buletinul Oficial al Republicii Socialiste Romania.
Pina la 1 ianuarie 1977 se pot construi locuinte si pe baza proiectelor de executie elaborate sau in curs de elaborare la data prezentului decret, potrivit reglementarilor in vigoare la aceasta data, atit in ce priveste suprafetele, dotarile si finisajele, cit si preturile plafon si respectiv preturile de contractare cu cetatenii.
Locuintele a caror executie va incepe dupa 1 ianuarie 1977 vor fi contractate si construite numai potrivit prevederilor prezentului decret.
Art. 6
Se recomanda organizatiilor cooperatiste si celorlalte organizatii obstesti ca la proiectarea si executarea constructiilor din fondurile proprii sa aplice prevederile prezentului decret.
ANEXA:
Locuintele proprietate de stat sau cele proprietate personala care se construiesc cu sprijinul statului in credite si executie vor avea suprafetele locuibile, utile si construite, pe apartamente, potrivit tabelului de mai jos:
Numar Suprafata Supr. Supr
de camere Tip locuibila B a i e Bucatarie utila constr.
pe apartament de marime
m.p. m.p. m.p. m.p. m.p.
1 I 14 3,5 3,5 24 37
2 I 25 4,2 6,5 43 67
II 30 4,2 8,5 51 79
3 I 34 4,2 8,5 55 85
II 40 4,2 si 9,5 65 101
o incapere pentru WC si lavoar
4 I 44 4,2 si 9,5 69 107
o incapere pentru WC si lavoar
II 48 4,2 si 10,0 77 119
o incapere pentru WC, lavoar si dus
5 I 58 2 bai x 4,2 10,0 89 138
II 60 2 bai x 4,2 10,0 94 146
Locuintele vor avea urmatoarele incaperi anexe: bucatarii, spatii de depozitare, camera de baie cu WC.