Art. 101. - Comitetul local 1 ) se compune din: secretariatul comunal, primar, preoţi, învăţători, diriginţi şi 2-3 săteni delegaţi (aleşi din sânul lor) - Decretul 3610/1921 privind aprobarea Legii pentru Reforma agrara din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures

M.Of. 93

În vigoare
Versiune de la: 30 Iulie 1921
Art. 101
Organele de aplicare ale împroprietăririi sunt:
1.Comitetul local;
2.Comisiunea de ocol pentru împroprietărire;
3.Comisiunea judeţeană pentru împroprietărire.
1.Comitetul local 1) se compune din: secretariatul comunal, primar, preoţi, învăţători, diriginţi şi 2-3 săteni delegaţi (aleşi din sânul lor)
Comitetul local are însărcinarea de a întocmi în fiecare comună un tablou de toţi sătenii cari ar avea drept să fie împroprietăriţi în conformitate cu dispoziţiunile legii şi cu ordinea de precădere ce ea stabileşte şi cari se vor desvolta prin instrucţiuni.
2.Comisiunea de ocol pentru împroprietărire se compune din:
a)Judecătorul ocolului în care e aşezată comuna sau substitutul său, iar în caz de lipsă prim-pretorul sau pretorul.
b)Agronomul regional;
c)Delegatul Casei centrale a împroprietăririi.