§ 66. - Decizia 86/2018 [A] privind interpretarea art. 120 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - în forma republicată la 31 iulie 2007 - majorările de întârziere au caracterul unor sancţiuni fiscale

M.Of. 104

În vigoare
Versiune de la: 11 Februarie 2019
40. S-a arătat că recursul are drept premisă valorificarea chestiunilor procedurale şi, respectiv, a principiului proporţionalităţii obligaţiilor fiscale accesorii, amintit de C.J.U.E., prin Hotărârea din 9.07.2015 pronunţată în Cauza Salomie şi Oltean. S-a susţinut că instanţa de fond, deşi a ales o soluţie de anulare pe fond a actelor administrative fiscale contestate, ar fi putut valoriza cu precădere argumentele de natură procedurală şi era obligată, prin prisma art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, să aplice cu prioritate dreptul european, în ceea ce priveşte reducerea obligaţiilor fiscale accesorii.