§ 10. - Decizia 774/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
M.Of. 546
În vigoare
Versiune de la: 4 August 2010
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile criticate nu apără proprietatea privată a societăţilor comerciale, întrucât procedura stabilirii drepturilor cuvenite asociatului retras se desfăşoară fără participarea societăţii comerciale şi poate avea drept consecinţă prejudicierea acesteia prin majorarea nejustificată a drepturilor asociatului retras sau chiar a creditorilor societăţii comerciale, prin înţelegerea frauduloasă dintre asociaţi. Se mai susţine că textul criticat nu stabileşte modalitatea de acordare a drepturilor cuvenite asociatului retras şi nici criterii minimale pentru determinarea cuantumului acestor drepturi de către instanţa de judecată, de către asociaţi sau de către experţi. În acest mod, se ajunge la atribuirea unor bunuri proprietate a societăţii comerciale asociatului retras.