Nou § 46. - Decizia 739/2025 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 1156

În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2025
40. Potrivit art. 77 alin. (2) şi art. 147 alin. (2) din Constituţie, "Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii", respectiv "În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale". Cele două texte constituţionale stabilesc, în mod expres, în competenţa Parlamentului efectuarea operaţiunii de reexaminare a legii fie la solicitarea Preşedintelui României, fie pentru punerea de acord a dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale.