Nou § 11. - Decizia 739/2025 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 1156

În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2025
10. Se subliniază rolul Consiliului Fiscal şi se precizează că legea criticată a suferit numeroase modificări pe parcursul procedurii parlamentare, inclusiv amendamente admise în comisiile de specialitate, unele dintre acestea schimbând în mod radical regimul eşalonărilor la plată, al executării silite, al criteriilor de inactivitate fiscală, al obligaţiilor contribuabililor, precum şi regimul juridic al conturilor de plăţi, al modalităţilor moderne de plată şi al funcţionării operatorilor economici. Toate aceste modificări au un impact direct asupra veniturilor bugetului general consolidat, asupra fluxurilor financiare dintre stat şi contribuabili, asupra disciplinei financiare locale şi asupra gradului de conformare fiscală. Într-un asemenea context, devin aplicabile dispoziţiile art. 53 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 69/2010, potrivit cărora Consiliul Fiscal are obligaţia legală de a emite opinii cu privire la impactul financiar al tuturor proiectelor de acte normative cu implicaţii bugetare, precum şi cu privire la toate amendamentele adoptate în procedura parlamentară.