§ 9. - Decizia 672/2022 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ale art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, ale art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

M.Of. 385

În vigoare
Versiune de la: 5 Mai 2023
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât permit ca o decizie contrară Constituţiei, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii, să producă efecte obligatorii pentru instanţele judecătoreşti. În acest sens, invocă soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 39 din 29 mai 2017. De asemenea, consideră că sunt neconstituţionale şi dispoziţiile de lege care au constituit temeiul pronunţării acestei decizii şi care au afectat dreptul la vouchere de vacanţă. Susţine că acest drept are o natură fundamentală, întrucât, aşa cum a statuat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Hotărârea din 12 februarie 2015, pronunţată în Cauza C-396/13 "Satakunnan karajaoikeus", este o componentă a salariului minim.