§ 34. - Decizia 672/2022 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ale art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, ale art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

M.Of. 385

În vigoare
Versiune de la: 5 Mai 2023
17. Argumentele aduse de autorul excepţiei în susţinerea neconstituţionalităţii art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă vizează conţinutul Deciziei nr. 39 din 29 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 31 iulie 2017. Curtea observă că această decizie a fost pronunţată potrivit competenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reglementate în capitolul II al titlului III din Codul de procedură civilă, care priveşte pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Efectele obligatorii ale hotărârilor pronunţate în exercitarea acestei competenţe sunt reglementate de art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.