§ 74. - Decizia 66/2023 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la prevederile art. 13 şi art. 40 pct. 2 din Tratatul dintre România şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile, ratificat prin Legea nr. 3/2005

M.Of. 1049

În vigoare
Versiune de la: 20 Noiembrie 2023
36. Or, în contextul în care în faţa instanţelor judecătoreşti sunt valabile, fără vreo altă certificare (apostilare n.r.), conform art. 1 alin. (2) art. 13, art. 40 alin. (2) din Tratat, "hotărârile instituţiilor de tutelă şi curatelă, instituţiilor care înregistrează actele de stare civilă şi altor instituţii competente în cauzele civile, care prin caracterul lor nu trebuie executate", concluzia care s-ar impune ar fi aceea că, şi cu ocazia procedurii administrative ce a ocazionat emiterea actului administrativ contestat în faţa instanţelor judecătoreşti, ar fi incidentă aceeaşi regulă.