§ 34. - Decizia 66/2023 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la prevederile art. 13 şi art. 40 pct. 2 din Tratatul dintre România şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile, ratificat prin Legea nr. 3/2005

M.Of. 1049

În vigoare
Versiune de la: 20 Noiembrie 2023
19. În încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost indicate drept relevante pentru soluţionarea prezentei sesizări şi dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2, art. 3 din Convenţia de la Haga; ale art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003 (Constituţia României); art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 12 ianuarie 2004 (Legea nr. 590/2003), respectiv: