§ 20. - Decizia 66/2023 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la prevederile art. 13 şi art. 40 pct. 2 din Tratatul dintre România şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile, ratificat prin Legea nr. 3/2005

M.Of. 1049

În vigoare
Versiune de la: 20 Noiembrie 2023
11. În motivare, instanţa de fond a reţinut că, în raport cu data emiterii adresei (prin care i s-au solicitat reclamantului actele de stare civilă apostilate şi certificatul de cazier judiciar), potrivit principiului tempus regit actum, nu este necesar ca actele solicitate să fie apostilate, deoarece actele de stare civilă solicitate sunt emise de autorităţi ucrainene, iar prin Tratatul dintre România şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile, semnat la Bucureşti la 30 ianuarie 2002, ratificat prin Legea nr. 3/2005 (Tratatul dintre România şi Ucraina sau Tratatul), a fost stabilită scutirea de supralegalizare sau orice altă formalitate, aşadar inclusiv de apostilare.