§ 13. - Decizia 51/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

M.Of. 861

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2024
9. La data de 27 martie 2017 s-a efectuat un nou control şi s-a constatat că societatea autoare a excepţiei nu şi-a suspendat activitatea, astfel că a fost încheiat un nou proces-verbal - cel contestat în prezenta cauză -, în care s-a constatat că societatea a săvârşit contravenţia prevăzută de textul de lege supus controlului, respectiv art. 10 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, introdus ca urmare a adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, şi s-a dispus amendarea acesteia potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ cu suma de 12.500 lei şi confiscarea sumelor încasate în perioada de suspendare a activităţii potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din acelaşi act normativ.