§ 12. - Decizia 51/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

M.Of. 861

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2024
8. Contravenienta a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, solicitând înlocuirea amenzii cu avertismentul. Pe perioada judecării plângerii contravenţionale, potrivit art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, a fost suspendată de drept executarea sancţiunilor principale şi complementare (în cazul de faţă amenda şi suspendarea activităţii agentului economic) dispuse prin procesul-verbal. Procesul s-a încheiat prin pronunţarea, la data de 19 decembrie 2016, a unei decizii prin care a fost respins apelul declarat de contravenientă. Contravenienta nu şi-a suspendat activitatea după ce apelul său a fost respins.