§ 11. - Decizia 51/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

M.Of. 861

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2024
7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea face referire mai întâi la situaţia de fapt din dosar. Astfel, arată că în data de 7 noiembrie 2014, ca urmare a unei inspecţii, s-a întocmit procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute la acea dată de art. 10 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 - neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate - deoarece s-a constatat, la verificarea numerarului existent în casierie şi confruntarea acestuia cu rapoartele emise de casa de marcat, o sumă în plus care nu a putut fi justificată. S-au dispus sancţiunea principală a amenzii şi sancţiunea complementară a suspendării pentru o perioadă de trei luni a activităţii contravenientei, în temeiul art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 în forma în vigoare la acea dată. La data încheierii procesului-verbal, nerespectarea măsurii de suspendare a activităţii agentului economic era sancţionată, potrivit art. 11 alin. (3) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, cu confiscarea sumelor încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii după suspendarea activităţii agenţilor economici.