§ 16. - Decizia 454/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24-28 şi art. 42 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, precum şi a prevederilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei

M.Of. 338

În vigoare
Versiune de la: 21 Mai 2010
În continuare, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile art. 361 din Legea nr. 273/2004 încalcă prevederile art. 124 şi 126 din Constituţie, întrucât părinţii fireşti au la îndemână calea revizuirii oricând, fără limitarea printr-un anumit termen a exercitării acestei căi de atac extraordinare. Astfel, hotărârea de adopţie nu se poate bucura niciodată de puterea lucrului judecat, existând, permanent, pericolul declanşării unei revizuiri, cu grave consecinţe asupra dezvoltării oricărui copil supus acestei proceduri. Consideră că prevederile criticate impun judecătorului cauzei o soluţie care, din probele administrate, ar putea apărea inadmisibilă, dar că dispoziţiile art. 361 din Legea nr. 273/2004 contravin art. 16 din Constituţia României, art. 1 şi 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi principiului adevărului obiectiv şi principiului contradictorialităţii. De asemenea, consideră că textul de lege criticat contravine şi normelor procedurale, în sensul că acestea, fiind de strictă interpretare şi aplicare, nu prevăd obligativitatea unei asemenea suspendări, acest fapt fiind lăsat la latitudinea judecătorului cauzei.