Nou § 35. - Decizia 425/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei ''în ultimă instanţă'' din cuprinsul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă
M.Of. 72
În vigoare Versiune de la: 30 Ianuarie 2026
29. Referitor la invocarea prevederilor art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea a constatat că în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, spre exemplu Hotărârea din 22 decembrie 2010, pronunţată în Cauza C-279/09 - DEB Deutsche Energiehandels und Beratungsgesellschaft mbH împotriva Bundesrepublik Deutschland, paragraful 35, s-a statuat că, potrivit art. 52 alin. (3) din Cartă, în măsura în care aceasta conţine drepturi ce corespund celor garantate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de această convenţie. Potrivit explicaţiei aferente acestei dispoziţii, înţelesul şi întinderea drepturilor garantate sunt stabilite nu numai prin textul Convenţiei, ci şi, în special, prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Art. 52 alin. (3) teza a doua din Cartă prevede că prima teză a aceluiaşi alineat nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecţie mai largă. Aşadar, în ceea ce priveşte conţinutul dreptului la o cale de atac efectivă şi la un proces echitabil prevăzut de art. 47 din Cartă, Curtea de la Luxemburg a reţinut prin Hotărârea din 26 februarie 2013, pronunţată în Cauza C-311/11 - Stefano Melloni împotriva Ministerio Fiscal, paragraful 50, că acesta corespunde conţinutului pe care jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului îl recunoaşte drepturilor garantate de art. 6 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea hotărârile Curţii Europene a Dreptului Omului din 14 iunie 2001, 1 martie 2006 şi 24 aprilie 2012, pronunţate în cauzele Medenica împotriva Elveţiei, paragrafele 56-59, Sejdovic împotriva Italiei, paragrafele 84, 86 şi 98, şi Haralampiev împotriva Bulgariei, paragrafele 32 şi 33).