Nou § 25. - Decizia 425/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei ''în ultimă instanţă'' din cuprinsul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă
M.Of. 72
În vigoare
Versiune de la: 30 Ianuarie 2026
19. Cu privire la modul în care instanţa judecătorească a ales să sesizeze instanţa constituţională, Curtea observă că, în cauza de faţă, instanţa a procedat la "sesizarea Curţii Constituţionale" prin considerentele încheierii, şi nu prin dispozitivul acesteia. Or, dispozitivul este partea cea mai importantă, esenţială, a unei hotărâri judecătoreşti, întrucât el este susceptibil a fi pus în executare şi împotriva lui se exercită căile de atac. Prin dispozitiv sunt soluţionate toate cererile părţilor, indiferent dacă sunt cereri principale, accesorii sau incidentale. O atare eroare nu este opozabilă Curţii Constituţionale, pentru că, în caz contrar, aceasta s-ar răsfrânge asupra autoarei excepţiei de neconstituţionalitate în mod negativ. În consecinţă, Curtea apreciază că este legal sesizată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 709 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 23 februarie 2018, paragraful 11).