Nou § 14. - Decizia 425/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei ''în ultimă instanţă'' din cuprinsul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă
M.Of. 72
În vigoare
Versiune de la: 30 Ianuarie 2026
10. Totodată, autoarea consideră că drepturile procesuale fundamentale, precum accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, deşi sunt garantate de Constituţie şi de legislaţia europeană, sunt afectate de această restricţie. Evidenţiază faptul că remedii juridice eficiente sunt cerute de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dar apreciază că limitarea impusă de dispoziţiile legale criticate este incompatibilă cu aceste standarde. De asemenea, subliniază că interpretarea unitară a legii este prevăzută de Constituţie ca atribuţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar este împiedicată de aplicarea restrictivă a art. 519 din Codul de procedură civilă.