Capitolul iii - Emisiuni electorale - Decizia 391/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European

M.Of. 228

În vigoare
Versiune de la: 7 Aprilie 2009
CAPITOLUL III:Emisiuni electorale
Art. 7
(1)Radiodifuzorii publici şi privaţi pot acorda acces competitorilor electorali numai prin:
a)emisiuni de promovare electorală - în care candidaţii sau reprezentanţii competitorilor electorali, precum şi candidaţii independenţi îşi promovează programele politice, activităţile de campanie electorală ori propria candidatură;
b)emisiuni de dezbatere - în care radiodifuzorii pun în discuţie programele electorale şi temele de interes public legate de campania electorală, cu participarea candidaţilor, reprezentanţilor competitorilor electorali, jurnaliştilor, analiştilor şi a altor invitaţi;
c)spoturi electorale - în care competitorii electorali sau candidaţii, după caz, îşi promovează programele politice, activităţile de campanie electorală ori propria candidatură.
(2)Accesul competitorilor electorali la serviciile publice de radio şi de televiziune, precum şi la emisiunile electorale de dezbatere difuzate de posturile private de radio şi de televiziune este gratuit.
Art. 8
(1)În cadrul emisiunilor informative se pot difuza ştiri privind activităţile de campanie ale competitorilor electorali, cu respectarea principiilor de echitate, echilibru, imparţialitate şi de informare corectă a publicului.
(2)Radiodifuzorii pot prezenta în cadrul emisiunilor informative şi intervenţii făcute în direct de către candidaţi cu prilejul activităţilor de campanie, cu respectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1).
(3)Emisiunile informative nu pot fi sponsorizate.
Art. 9
(1)Materialele audiovizuale electorale, altele decât spoturile electorale, puse la dispoziţia radiodifuzorilor de către competitorii electorali pot fi difuzate numai în cadrul emisiunilor de promovare electorală.
(2)Difuzarea în direct ori înregistrată a mitingurilor sau întâlnirilor electorale, a conferinţelor de presă ori a altor activităţi de campanie ale competitorilor electorali, fără intervenţia editorială a radiodifuzorilor, este considerată emisiune de promovare electorală.
Art. 10
Radiodifuzorii privaţi pot difuza contra cost numai acele producţii audiovizuale de promovare electorală care sunt realizate de către competitorii electorali şi la care radiodifuzorii nu au niciun fel de contribuţie editorială.
Art. 11
Emisiunile de promovare electorală vor fi identificate ca atare, în cazul posturilor de radio, şi, respectiv, semnalate prin marcajul "promovare electorală", afişat în mod vizibil pe toată durata difuzării, în cazul posturilor de televiziune.
Art. 12
(1)În perioada campaniei electorale, candidaţii şi reprezentanţii competitorilor electorali nu pot fi producători, realizatori sau moderatori ai emisiunilor realizate de radiodifuzorii publici şi privaţi.
(2)Candidaţii care deţin funcţii publice pot avea intervenţii în direct sau înregistrate şi în alte emisiuni decât cele prevăzute la art. 7, strict în probleme legate de exercitarea funcţiei lor; în aceste situaţii radiodifuzorii au obligaţia să ia măsuri pentru asigurarea echidistanţei şi a pluralismului de opinii.
Art. 13
Radiodifuzorii au obligaţia să se asigure că în cadrul emisiunilor de promovare electorală, precum şi în conţinutul spoturilor şi al celorlalte materiale audiovizuale puse la dispoziţia acestora de către competitorii electorali sunt respectate următoarele condiţii:
a)nu incită la ură pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală;
b)nu conţin afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane, dreptului la propria imagine sau care sunt contrare bunelor moravuri;
c)nu conţin acuzaţii cu incidenţă penală sau morală la adresa altor candidaţi sau competitori electorali, fără a fi însoţite de dovezi pertinente prezentate în mod explicit.
Art. 14
Realizatorii şi moderatorii dezbaterilor electorale au următoarele obligaţii:
a)să fie imparţiali;
b)să asigure echilibrul necesar desfăşurării emisiunii, oferind fiecărui participant la discuţii posibilitatea să îşi prezinte opiniile;
c)să asigure menţinerea dezbaterii în sfera tematicii electorale;
d)să intervină atunci când invitaţii încalcă, prin comportament sau exprimare, regulile prevăzute la art. 13; în cazul în care invitaţii nu se conformează solicitărilor, moderatorul poate decide întreruperea microfonului sau oprirea emisiunii, după caz.
Art. 15
(1)Radiodifuzorii publici şi privaţi pot difuza spoturi electorale numai în cadrul emisiunilor electorale prevăzute la art. 7 lit. a) şi b), cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 13.
(2)Spoturile electorale nu constituie publicitate comercială, în sensul dispoziţiilor legale.
(3)Spoturile electorale nu pot avea o durată mai mare de 60 de secunde şi trebuie să fie asumate în mod explicit, prin prezentare sau prin conţinut, de către competitorii electorali.
(4)Durata totală a difuzării spoturilor electorale nu poate depăşi 6 minute dintr-un interval de o oră.
(5)Pentru difuzarea spoturilor electorale radiodifuzorii privaţi sunt obligaţi să asigure competitorilor electorali condiţii egale de acces şi de tarifare pe unitatea de timp.
(6)În emisiunile de promovare electorală nu pot fi inserate spoturi ale unor competitori electorali în intervalele alocate altor competitori electorali.
(7)În cadrul dezbaterilor electorale, radiodifuzorii pot insera spoturi electorale numai în calupuri separate şi marcate corespunzător.
(8)În perioada campaniei electorale, cu excepţia spoturilor electorale, este interzisă difuzarea oricăror forme de publicitate ce conţin referiri la competitorii electorali.
Art. 16
(1)Sondajele de opinie cu conţinut electoral pot fi difuzate numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 171 din Legea nr. 33/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)În cazul prezentării unor televoturi sau anchete făcute în rândul electoratului, radiodifuzorii au obligaţia să precizeze în mod expres că acestea nu sunt reprezentative pentru opinia publică ori pentru un anumit grup social sau etnic.
(3)Începând cu 48 de ore înainte de ziua votării şi până la închiderea urnelor se interzice prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă.
Art. 17
Cu 24 de ore înainte de începerea votării şi până la închiderea urnelor este interzisă difuzarea emisiunilor şi a spoturilor electorale prevăzute la art. 7.
Art. 18
(1)Candidaţii şi competitorii electorali ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program electoral a unor fapte neadevărate ori a unor informaţii inexacte beneficiază de drept la replică; solicitarea se va conforma dispoziţiilor art. 52 alin. (1), respectiv art. 60 alin. (1) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, aprobat prin Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 187/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Radiodifuzorii au următoarele obligaţii privind dreptul la replică:
a)să decidă acordarea sau neacordarea dreptului solicitat, în cel mult 24 de ore de la primirea unei solicitări formulate în scris; în situaţia în care solicitarea se referă la o emisiune difuzată în ultima zi de campanie electorală, decizia trebuie luată în cel mult 12 ore de la primirea solicitării;
b)să comunice solicitantului, în termenele prevăzute la lit. a), telefonic şi/sau în scris, decizia luată; în cazul neacordării dreptului solicitat, motivele trebuie să fie comunicate solicitantului şi Consiliului Naţional al Audiovizualului;
c)să difuzeze replica, în cazul în care decide acordarea acesteia, în cel mult 48 de ore de la primirea solicitării; în situaţia în care emisiunea care face obiectul sesizării a fost difuzată în ultima zi de campanie electorală, replica se difuzează în preziua votării;
d)să difuzeze replica, în cazul în care Consiliul Naţional al Audiovizualului dă câştig de cauză solicitantului, în termenul şi în condiţiile comunicate radiodifuzorului.
(3)În preziua votării, radiodifuzorii vor avea în vedere alocarea unui spaţiu de emisie, imediat după principala emisiune informativă de seară, pentru difuzarea replicilor primite ca urmare a sesizărilor care se referă la emisiunile difuzate în ultima zi de campanie.