Decizia 283/2003 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, 12 şi ale art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
M.Of. 560
În vigoare Versiune de la: 5 August 2003
Decizia 283/2003 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, 12 şi ale art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
Dată act: 3-iul-2003
Emitent: Curtea Constitutionala
Costică Bulai | - preşedinte |
Nicolae Cochinescu | - judecător |
Constantin Doldur | - judecător |
Kozsokár Gábor | - judecător |
Petre Ninosu | - judecător |
Şerban Viorel Stănoiu | - judecător |
Lucian Stângu | - judecător |
Ioan Vida | - judecător |
Florentina Baltă | - procuror |
Doina Suliman | - magistrat-asistent şef |
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, 12 şi ale art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Westerland Com" - S.R.L. din Brăila în Dosarul nr. 1.202/2002 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 31 octombrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1.202/2002, Curtea de Apel Galaţi - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, 12 şi ale art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "Westerland Com" - S.R.L. din Brăila cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 590 din 28 iunie 2002, pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 4.181/2002.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21, 24 şi 128, precum şi prevederilor art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că prin dispoziţiile legale criticate nu se asigură accesul la justiţie al debitorului, printr-o cale efectivă de atac împotriva încheierii de deschidere a procedurii şi împotriva celorlalte hotărâri pronunţate de judecătorul-sindic, în condiţiile în care aceste hotărâri sunt definitive şi executorii.
Instanţa de judecată şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată Curtea Constituţională, în sensul că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că "procedura reglementată de Legea nr. 64/1995 are un caracter cu totul special, scopul legii fiind acela de a reglementa un cadru procesual care să permită soluţionarea cu celeritate a cauzei şi evitarea, pe cât posibil, a devalorizării bunurilor din averea debitorului". În acest scop legiuitorul a stabilit "termene procedurale mai scurte, dar se prezumă, în acelaşi timp, şi preocuparea debitorului de a depune, cu maximă diligenţă, toate eforturile pentru apărarea intereselor sale, inclusiv formularea motivată a contestaţiei la cererea creditorilor de deschidere a procedurii".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11, 12 şi ale art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, ordonanţă aprobată prin Legea nr. 82/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003.
Aceste dispoziţii legale au următoarea redactare:
- Art. 11: "Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive şi executorii. În condiţiile legii, ele vor putea fi atacate cu recurs.";
- Art. 12: "În orice stadiu al procedurii, tribunalul poate înlocui pe un judecător-sindic cu altul, prin încheiere motivată, dată în Camera de consiliu.";
- Art. 31 alin. (1) şi (3): "(1) Dacă cererea debitorului corespunde condiţiilor stabilite la art. 25, 26 şi 28, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de deschidere a procedurii, pe care o va notifica în condiţiile art. 581. În cazul în care creditorii se opun deschiderii procedurii în termen de 25 de zile de la emiterea notificării, judecătorul-sindic îi va cita, împreună cu debitorul, la o şedinţă în urma căreia va soluţiona, deodată, printr-o încheiere, toate opoziţiile. [ ... ]
(3) Dacă, în termen de 5 zile de la primirea copiei, debitorul contestă că ar fi în stare de insolvenţă, în condiţiile stabilite la art. 29, judecătorul-sindic va ţine, în termen de 10 zile, o şedinţă la care vor fi citaţi creditorii care au introdus cererea, debitorul, camera de comerţ şi industrie teritorială, respectiv asociaţia cooperatistă teritorială sau, după caz, naţională."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:
- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."
A fost, de asemenea, invocată şi încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au următorul conţinut: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. [ ... ]
3. Orice acuzat are, în special, dreptul: [ ... ]
b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale."
Examinând excepţia, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate s-a pronunţat prin Decizia nr. 358 din 12 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2003, respingând excepţia ca neîntemeiată, cu motivarea că prevederile legale menţionate sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie, care lasă la latitudinea legiuitorului stabilirea competenţelor instanţelor, a procedurii de judecată, precum şi a căilor de atac.
Cu acel prilej Curtea a reţinut că însuşi textul art. 11 din Legea nr. 64/1995, republicată, prevede că hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic pot fi atacate cu recurs, iar împotriva hotărârii de deschidere a procedurii partea interesată are deschisă calea opoziţiei, care, potrivit art. 31 alin. (1) din lege, va fi soluţionată de judecătorul-sindic prin încheiere.
De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât prin limitarea numărului căilor de atac nu se aduce atingere principiului egalităţii. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât la situaţii diferite poate exista un tratament juridic diferit.
Curtea a reţinut, de asemenea, ca nefondată critica potrivit căreia prevederile art. 12 din lege ar permite ca desfăşurarea procedurii să se facă înaintea unui judecător-sindic incompatibil, încălcându-se în felul acesta dreptul părţilor de a fi judecate de un judecător imparţial. Curtea a observat că dispoziţiile Legii nr. 64/1995 au, în mare măsură, caracter de norme procesuale şi că, în conformitate cu art. 128 din aceeaşi lege, acestea se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. Prin urmare, partea interesată poate să invoce, în orice moment al procedurii, incompatibilitatea judecătorului-sindic, iar cererea de înlocuire a judecătorului, pe acest temei, să fie soluţionată în conformitate cu normele Codului de procedură civilă.
În ceea ce priveşte susţinerea că sunt încălcate dispoziţiile art. 6 pct. 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a constatat că acestea nu au aplicabilitate în cauză, deoarece se referă la drepturi procesuale ale persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni.
Neintervenind elemente noi de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei sus-citate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), precum şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, 12 şi ale art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Westerland Com" - S.R.L. din Brăila în Dosarul nr. 1.202/2002 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2003.
PREŞEDINTE, prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI Magistrat-asistent şef, Doina Suliman |
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 560 din data de 5 august 2003
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »