§ 28. - Decizia 267/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 coroborate cu art. 50 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor

M.Of. 417

În vigoare
Versiune de la: 22 Iunie 2012
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte aspectele referitoare la criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate pe care un text de lege trebuie să le îndeplinească, autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile mai sus arătate. Referitor la aceste cerinţe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant, statuând că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, astfel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000 pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 23 septembrie 1998 pronunţată în Cauza Petra împotriva României), iar cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie în acelaşi timp accesibilă şi previzibilă. (Hotărârea din 26 aprilie 1979 pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit).