§ 130. - Decizia 218/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
M.Of. 683
În vigoare
Versiune de la: 22 Iulie 2025
58. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal", iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze".