Decizia 17/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281^1 alin. 3, art. 281^2 alin. 2 şi art. 281^3 alin. 1 din Codul de procedură civilă
M.Of. 113
În vigoare Versiune de la: 14 Februarie 2011
Decizia 17/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281^1 alin. 3, art. 281^2 alin. 2 şi art. 281^3 alin. 1 din Codul de procedură civilă
Dată act: 18-ian-2011
Emitent: Monitorul Oficial
Augustin Zegrean | - preşedinte |
Aspazia Cojocaru | - judecător |
Acsinte Gaspar | - judecător |
Mircea Ştefan Minea | - judecător |
Ion Predescu | - judecător |
Puskas Valentin Zoltan | - judecător |
Doina Suliman | - magistrat-asistent-şef |
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2811 alin. 3, art. 2812 alin. 2 şi art. 2813 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Chiriţă şi Maria Chiriţă în Dosarul nr. 26.371/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.
Prin Încheierea din 21 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 26.371/3/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2811 alin. 3, art. 2812 alin. 2 şi art. 2813 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Excepţia a fost ridicată de Ion Chiriţă şi Maria Chiriţă cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 1.034A din 30 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, într-o cauză având ca obiect "revendicare imobiliară".
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 24, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece "se ajunge la situaţia în care se soluţionează deodată două cereri de recurs, în condiţiile în care cel puţin o cerere de recurs impune casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare, partea fiind astfel lipsită de dreptul la dublul grad de jurisdicţie în privinţa cererii de completare [... ]". De aceea, autorii excepţiei consideră că "art. 2823 alin. 1 din Codul de procedură civilă trebuia să prevadă că dispozitivul unei hotărâri în legătură cu care s-a solicitat completarea se va transpune, după soluţionarea irevocabilă a cererii de completare, într-o unică hotărâre. Numai într-o asemenea reglementare legală se poate asigura un control judiciar adecvat, adică în condiţii în care în faţa instanţei de control judiciar este clar dispozitivul hotărârii atacate."
Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2811 alin. 3, art. 2812 alin. 2 şi art. 2813 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:
"Încheierea se va ataşa la hotărâre atât în dosarul cauzei, cât şi în dosarul de hotărâri al instanţei.";
"Cererea se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor, prin hotărâre separată. Prevederile art. 2811 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.";
"Încheierile pronunţate în temeiul art. 281 şi 2811, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 2812 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice ori completarea."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste dispoziţii contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi prevederilor cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 2811, art. 2812 şi art. 2813 din Codul de procedură civilă, cuprinse în secţiunea a VI-a "îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii" a cap. IV din titlul III al cărţii a II-a, reprezintă norme de procedură referitoare la îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul hotărârilor şi încheierilor judecătoreşti, clarificarea înţelesului dispozitivului hotărârilor judecătoreşti sau completarea acestora.
Prin instituţia îndreptării, lămuririi şi completării unei hotărâri judecătoreşti, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea în soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, evitând exercitarea unei căi de atac pentru repararea omisiunii instanţei, atunci când aceasta priveşte erori materiale şi nu are incidenţă asupra fondului dreptului substanţial dedus judecăţii.
De asemenea, Curtea reţine că textele de lege analizate corespund art. 126 alin. (2) din Constituţie, din care rezultă că legiuitorul are libertatea de a institui reguli de procedură judiciară adecvate situaţiilor procedurale pe care le reglementează, şi nu aduc atingere normelor constituţionale şi convenţionale invocate.
În speţă însă autorii excepţiei solicită modificarea soluţiilor legislative criticate, susţinând că "art. 2823 alin. 1 din Codul de procedură civilă trebuia să prevadă că dispozitivul unei hotărâri în legătură cu care s-a solicitat completarea se va transpune, după soluţionarea irevocabilă a cererii de completare, într-o unică hotărâre".
În aceste condiţii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulată, este inadmisibilă, întrucât are ca finalitate modificarea dispoziţiilor de lege supuse controlului. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992: "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »