§ 162. - Decizia 16/2020 [A] privind momentul de la care curge termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale pentru contravenţiile prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, republicată, constând în executarea, fără autorizaţie de construire, a unei construcţii ce cuprinde toate elementele structurale necesare pentru a fi considerată terminată la data constatării contravenţiei

M.Of. 1047

În vigoare
Versiune de la: 9 Noiembrie 2020
111. Termenul de prescripţie începe să curgă, în toate situaţiile, numai de la data prevăzută expres ca dată a săvârşirii faptei în procesul-verbal de contravenţie, dată care poate sau nu să coincidă cu data constatării săvârşirii contravenţiei. Într-adevăr, executarea lucrărilor neautorizate poate fi constatată la o dată ulterioară, dată începând cu care se poate aplica şi sancţiunea amenzii contravenţionale, a cărei prescriere începe să curgă nu de la data constatării, ci de la data construirii în fapt a imobilului.