§ 29. - Decizia 1238/2008 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

M.Of. 841

În vigoare
Versiune de la: 15 Decembrie 2008
O asemenea critică a mai fost examinată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Prin Decizia nr. 922 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 3 decembrie 2007, Curtea a reţinut că "natura imperativă a termenului de 48 de ore în cadrul căruia partea interesată poate declara recurs împotriva încheierii prin care instanţa de judecată a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate are menirea de a da expresie principiului celerităţii şi al soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural în cadrul unui litigiu. Din aceleaşi raţiuni legiuitorul a instituit şi regulile speciale de procedură referitoare atât la exercitarea recursului ca singură cale de atac împotriva încheierii instanţei de judecată, cât şi la soluţionarea recursului în termen de 3 zile, fără ca prin aceasta să se poată susţine încălcarea dreptului de acces la instanţă sau la folosirea căilor de atac".