Decizia 1237/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
M.Of. 819
În vigoare Versiune de la: 21 Noiembrie 2011
Decizia 1237/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
Dată act: 22-sept-2011
Emitent: Curtea Constitutionala
Augustin Zegrean | - preşedinte |
Aspazia Cojocaru | - judecător |
Acsinte Gaspar | - judecător |
Petre Lăzăroiu | - judecător |
Mircea Ştefan Minea | - judecător |
Iulia Antoanella Motoc | - judecător |
Ion Predescu | - judecător |
Puskas Valentin Zoltan | - judecător |
Tudorel Toader | - judecător |
Benke Karoly | - magistrat-asistent-şef |
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Romtelecom" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 418/99/2010 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.605D/2010.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 4.606D/2010, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Romtelecom" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 420/99/2010 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 4.606D/2010 la Dosarul nr. 4.605D/2010.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 4.606D/2010 la Dosarul nr. 4.605D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, în acest sens, se apreciază că durata nedeterminată pe care se încheie contractele individuale de muncă nu afectează interesele angajatului sau ale angajatorului, din contră, asigură, pe de o parte, protecţia angajaţilor şi stabilitatea acestora în muncă, iar, pe de altă parte, menţinerea la dispoziţia angajatorului a unui personal calificat. În susţinerea constituţionalităţii textului de lege criticat este invocat şi Preambulul din Anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE şi CEEP, care prevede, între altele, că forma generală de raport de muncă între angajatori şi lucrători este şi va continua să fie contractul pe durată nedeterminată.
Prin deciziile din 5 noiembrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 418/99/2010 şi nr. 420/99/2010, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Romtelecom" - S.A. din Bucureşti în cauze având ca obiect anularea unor decizii ale acesteia emise în temeiul Legii nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că impunerea unei obligaţii legale în sarcina angajatorului de a încheia contractul individual de muncă pe durată nedeterminată, şi doar pe cale de excepţie de a putea încheia contracte individuale de muncă pe durată determinată, reprezintă atât o situaţie "de natură a restrânge exerciţiul unor drepturi" ale angajatorului, fără să fie întrunite condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie, cât şi o încălcare a textului art. 135 din Constituţie.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că dispoziţiile legale criticate reprezintă principii ale raporturilor de muncă ce au în vedere stabilitatea raporturilor juridice civile; totodată, acestea protejează angajatul de puterea discreţionară a angajatorului şi de eventualul abuz de drept al acestuia, fără însă a reprezenta o îngrădire împovărătoare a dreptului angajatorului de a decide.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât contractul individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată contribuie la siguranţa şi stabilitatea raporturilor de muncă, iar cel pe durată determinată reprezintă o situaţie de excepţie, temeinic şi obiectiv justificată prin creşterea temporară a activităţii angajatorului, activităţi cu caracter sezonier, favorizarea temporară a unor categorii de persoane fără loc de muncă. Se mai apreciază că prevederile art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie nu au incidenţă în cauza de faţă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 53/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, soluţia legislativă, în noua numerotare, regăsindu-se, în mod identic, tot la art. 12, text asupra căruia Curtea, prin prezenta decizie, urmează să se pronunţe şi care are următorul cuprins:
(2) Prin excepţie, contractul individual de muncă se poate încheia şi pe durată determinată, în condiţiile expres prevăzute de lege".
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) privind economia.
Prin Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, Curtea a stabilit că "Este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili condiţiile cerute în vederea încheierii unui contract, indiferent de natura acestuia". Totodată, Curtea, prin Decizia nr. 448 din 15 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 28 septembrie 2005, definind noţiunea analizată, a statuat: "Contractul individual de muncă este convenţia prin care se materializează voinţa angajatorului şi a viitorului salariat de a intra într-un raport juridic de muncă. În această convenţie, negociată şi liber consimţită, sunt prevăzute, în limitele stabilite de legislaţie şi de contractele colective de muncă, toate elementele necesare pentru cunoaşterea condiţiilor de desfăşurare şi de încetare a raportului de muncă, drepturile, obligaţiile şi răspunderile ambelor părţi".
Astfel, legiuitorul are obligaţia pozitivă de a prevedea şi crea cadrul legal necesar în care să se desfăşoare raporturile de muncă. Un element al acestui cadru legal este reprezentat chiar de obligaţia impusă celor doi cocontractanţi - angajator şi angajat - de a încheia contractele individuale de muncă pe durată nedeterminată, derogarea de la această obligaţie putând interveni doar în condiţiile art. 12 alin. (2) şi art. 82-87 din Codul muncii. O atare optică a legiuitorului protejează angajatul şi reprezintă o expresie a ceea ce Curtea, prin Decizia nr. 356 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 13 septembrie 2005, a stabilit, şi anume că, în condiţiile în care, de regulă, între părţile contractului de muncă - angajator şi salariat - există o discrepanţă vădită din punct de vedere al potenţialului economic şi financiar în favoarea celui dintâi, de natură să-i permită a-şi impune punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului, statul - şi anume statul de drept, democratic şi social, aşa cum este definită România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituţie - este ţinut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziţie de inferioritate economică. Obligaţia statului, în sensul arătat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie.
În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie, angajatorul având deplina libertate de a negocia clauzele contractului individual de muncă în cadrul legal stabilit şi de a desfăşura activităţi economice cu respectarea principiilor economiei de piaţă, libertăţii comerţului şi concurenţei loiale.
În privinţa invocării art. 53 din Constituţie, Curtea observă că autorul excepţiei nu arată dreptul sau libertatea fundamentală pretins restrânsă, iar din critica extrem de lapidară a acestuia nu se poate nici măcar deduce acest lucru. Curtea reţine că, întotdeauna, invocarea art. 53 din Constituţie trebuie făcută în corelare cu un drept sau cu o libertate fundamentală pretins încălcată/restrânsă, instanţa constituţională neputând invoca din oficiu un astfel de text constituţional, întrucât acţiunea sa ar echivala cu o autosesizare, ceea ce este inadmisibil în cadrul controlului de constituţionalitate pe cale de excepţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Romtelecom" - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 418/99/2010 şi nr. 420/99/2010 ale Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »