Decizia 1112/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 79 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

M.Of. 803

În vigoare
Versiune de la: 14 Noiembrie 2011
Decizia 1112/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 79 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
Dată act: 8-sept-2011
Emitent: Curtea Constitutionala

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Iulia Antoanella Motoc

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Valentina Bărbăţeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 79 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Aurora Cîrlan în Dosarul nr. 5.140/62/2009 al Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.164D/2010 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal răspunde, pentru partea Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna Elena Blebea, în calitate de consilier juridic, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa autorului excepţiei şi a celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a transmis Curţii note scrise prin care solicită admiterea acesteia.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul consilierului juridic al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acesta solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că textul de lege criticat are în vedere un drept locativ, care nu reprezintă un drept fundamental, astfel că excluderea anumitor categorii de persoane de la beneficiul acestuia nu poate fi considerată o încălcare a principiului constituţional al egalităţii. Susţine că nu este nesocotit nici art. 47 din Legea fundamentală, întrucât asigurarea unui nivel de trai decent nu presupune acordarea unui drept locativ.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că autorul acesteia solicită, în realitate, completarea textului de lege criticat, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.140/62/2009, Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Aurora Cîrlan într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia este nemulţumit de faptul că instanţele nu pot interpreta prin analogie textul de lege criticat, astfel încât prevederile acestuia să fie aplicabile şi în situaţia soţului sau soţiei magistratului decedat înainte de pensionare, deci aflat în activitate. Arată că instanţele apreciază că decesul unui magistrat aflat în funcţie constituie o cauză de încetare a calităţii de magistrat, spre deosebire de situaţia decesului unui magistrat pensionat, când această calitate nu se pierde, potrivit opiniei instanţelor de judecată. Autorul excepţiei susţine că textul de lege este neconstituţional, întrucât nu dispune şi cu privire la continuarea drepturilor locative ale soţului supravieţuitor în caz de deces al magistratului aflat în activitate, titular al unui contract de închiriere al locuinţei.
Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că textul de lege criticat este constituţional, precizând că "legiuitorul este cel care stabileşte ce drepturi revin diferitelor subiecte de drept şi este singurul care poate institui tratamente juridice diferite pentru diverse raporturi de drept".
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional, întrucât dispoziţiile legale referitoare la condiţiile în care se acordă drepturi locative magistraţilor şi, după caz, soţiei ori soţului acestora, în cazul în care sunt titulari ai contractului de închiriere a locuinţei de serviciu, se aplică în mod egal tuturor celor vizaţi de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Arată că dispoziţiile criticate sunt în concordanţă şi cu prevederile art. 47 din Constituţie, iar celelalte dispoziţii din Legea fundamentală invocate nu au incidenţă în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 79 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, care au următoarea redactare:
- Art. 79 alin. (7):
"(7) În cazul pensionării pentru limită de vârstă, titularul contractului de închiriere prevăzut la alin. (6) şi, după caz, soţul ori soţia acestuia îşi păstrează drepturile locative pe tot parcursul vieţii."
Autorul excepţiei invocă următoarele dispoziţii din Constituţie: art. 16 "Egalitatea în drepturi", art. 47 -"Nivelul de trai"şi art. 61 "Rolul şi structura Parlamentului", precum şi art. 6 "Dreptul la un proces echitabil" şi art. 14 "Interzicerea discriminării" din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat dispune cu privire la situaţia locativă a magistraţilor şi a soţilor acestora ulterior momentului pensionării pentru limită de vârstă a titularului contractului de închiriere a locuinţei de serviciu încheiat în temeiul art. 79 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, potrivit căruia "Judecătorii şi procurorii au dreptul la închirierea locuinţelor de serviciu". Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile art. 79 alin. (7) din aceeaşi lege sub aspectul inexistenţei unei reglementări care să confere şi soţului magistratului decedat anterior pensionării posibilitatea de a beneficia în continuare de dreptul locativ izvorât din contractul de închiriere menţionat. Or, Curtea Constituţională nu poate proceda la complinirea omisiunilor legislative, întrucât dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 prevăd expres că instanţa de contencios constituţional nu poate modifica sau completa prevederile supuse controlului. Astfel de acţiuni, de natură să schimbe, să îmbogăţească sau să corecteze conţinutul actelor normative, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care apreciază cu privire la necesitatea şi oportunitatea unui asemenea demers. Totodată, Curtea observă că autorul excepţiei formulează critica de neconstituţionalitate din perspectiva aplicării legii la speţă, operaţiune care nu intră în competenţa sa, ci a instanţei judecătoreşti în faţa căreia a fost ridicată excepţia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 79 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Aurora Cîrlan în Dosarul nr. 5.140/62/2009 al Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie 2011.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 803 din data de 14 noiembrie 2011