Art. 36. - Art. 36: Scutiri vamale si de control vamal - Conventie din 1974 consulare dintre Republica Socialista Romania si Regatul Suediei, semnata la Stockholm

B.Of. 47

În vigoare
Versiune de la: 22 Mai 1975
Art. 36: Scutiri vamale si de control vamal
1.Statul de resedinta permite, potrivit legilor si regulamentelor pe care le poate adopta, intrarea si acorda scutirea de orice taxe vamale si obligatii conexe, altele decit cheltuielile pentru depozitare, transport si servicii similare, pentru:
a)obiectele destinate folosintei oficiale a oficiului consular;
b)obiectele destinate folosintei personale a functionarului consular sau a membrilor familiei sale care locuiesc impreuna cu acesta, inclusiv obiectele destinate instalarii lui. Obiectele destinate consumului nu trebuie sa depaseasca cantitatile necesare pentru folosirea directa de catre persoanele interesate.
2.Angajatii consulari beneficiaza de privilegiile si scutirile prevazute in paragraful 1 al acestui articol pentru obiectele importate cu ocazia primei lor instalari.
3.Bagajele personale insotite de functionarii consulari sint scutite de control vamal. Ele pot fi supuse controlului numai daca exista motive serioase sa se creada ca contin alte obiecte decit cele la care se refera paragraful 1 lit. b) din acest articol sau obiecte al caror import sau export este interzis de legile si regulamentele statului de resedinta sau care sint supuse legilor si regulamentelor de carantina ale acestui stat. Controlul poate fi efectuat numai in prezenta functionarului consular interesat.