Art. 10. - Contract din 2022 pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate publică finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii, derulate de către unităţi sanitare publice din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie sau unităţi sanitare private, altele decât cabinetele de asistenţă medicală primară

M.Of. 320 bis

În vigoare
Versiune de la: 1 Aprilie 2022
Art. 10
Controlul programelor naţionale de sănătate implementate de către unităţile de specialitate în baza contractelor încheiate cu direcţiile de sănătate publică se realizează de aceste instituţii şi va urmări, fără a se limita la acestea, următoarele:
a)respectarea reglementărilor legale în vigoare din domeniul programelor naţionale de sănătate publică;
b)respectarea obligaţiilor contractuale prevăzute la art. 5;
c)dacă au fost realizate activităţile programului/subprogramului naţional de sănătate publică; existenţa unor disfuncţionalităţi în derularea acestuia;
d)încadrarea în sumele contractate pe programe/subprograme;
e)dacă fondurile alocate au fost utilizate potrivit destinaţiilor stabilite cu încadrarea în natura cheltuielilor eligibile;
f)respectarea de către persoanele implicate a responsabilităţilor stabilite;
g)realitatea şi exactitatea datelor înregistrate şi raportate;
h)înregistrarea în gestiunea contabilă şi în evidenţa secţiilor din cadrul unităţii sanitare care a implementat programul a consumului, respectiv a stocurilor de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea.