Art. 38. - Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează: - Contract Colectiv de Munca 1247/2023 UNIC la Nivel de Grupuri de Unităţi Sistemul Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor pe anii 2023-2025
M.Of. 2 cc
În vigoare Versiune de la: 23 August 2023
Art. 38
(1)Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează:
- 1 şi 2 ianuarie - 2 zile;
- 6 ianuarie - Botezul Domnului - Boboteaza - 1 zi;
- 7 ianuarie - Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul - 1 zi;
- 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române - 1 zi;
- Vinerea mare - ultima zi de vineri înaintea Paştelui - 1 zi;
- Prima şi a doua zi de Paşti - 2 zile;
- 1 Mai, ziua internaţională a muncii - 1 zi;
- 1 Iunie, ziua copilului - 1 zi;
- Prima şi a doua zi de Rusalii - 2 zile;
- 15 August - Adormirea Maicii Domnului - 1 zi;
- 30 Noiembrie - Sf. Apostol Andrei - 1 zi;
- 1 Decembrie, ziua naţională a României - 1 zi;
- Prima şi a doua zi de Crăciun - 2 zile (25 şi 26 decembrie);
- 2 zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
Alte zile nelucrătoare:
- a treia zi de Paşti - 1 zi;
- a treia zi de Crăciun (27 decembrie) - 1 zi;
- ziua femeii - 8 Martie - 1 zi pentru salariate;
- 23 martie - ziua sistemului C.A.R.
(2)Acordarea zilelor libere se face de către angajator.
(3)Pentru salariaţii care aparţin de un cult religios legal, creştin, zile libere pentru Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşti, prima şi a doua zi de Rusalii se acordă în funcţie de data la care sunt celebrate de acel cult.
(4)Zilele libere stabilite potrivit alin. 1 pentru persoanele aparţinând cultelor religioase legale, altele decât cele creştine, se acordă de către angajator în alte zile decât zilele de sărbătoare legală stabilite potrivit legii sau decât concediul de odihnă anual.
(5)În situaţia în care prin lege vor fi reglementate şi alte zile libere de sărbători legale, acestea vor fi preluate de drept în prezentul contract.