Subcapitolul iii - IV.3. Munca în condiţii deosebite - Contract Colectiv de Munca 1/2015 la nivelul grupului de unităţi din sectorul de activitate construcţii de maşini şi construcţii metalice pe anii 2016-2017 - Înregistrat la M.M.F.P.S.P.V.-D.D.S. sub nr. 1.946 din data de 20.01.2016
M.Of. 1 cc
În vigoare Versiune de la: 5 Iulie 2017
SUBCAPITOLUL III:IV.3. Munca în condiţii deosebite
Art. 89
(1)Locurile de muncă se clasifică în locuri de muncă normale şi locuri de muncă cu condiţii deosebite şi speciale.
(2)Locurile de muncă cu condiţii deosebite şi speciale sunt cele grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea şi se stabilesc prin contractele colective de muncă la nivel de unitate, conform legislaţiei în vigoare.
Art. 90
(1)Pentru prestarea activităţii în locurile de muncă cu condiţii deosebite şi speciale, determinate conform legii, salariaţii vor beneficia, după caz, de următoarele drepturi:
a)sporuri la salariu, conform prevederilor art. 59;
b)durată redusă a timpului de lucru;
c)alimentaţie de protecţie a organismului;
d)concedii suplimentare de minimum 3 zile pe an.
(2)Categoriile de personal, locurile de muncă, cuantumurile şi condiţiile de acordare a avantajelor prevăzute la alin. 1 se stabilesc prin contractele colective de muncă la nivel de unităţi.
Art. 91
Locurile de muncă cu condiţii deosebite şi speciale şi categoriile de salariaţi care lucrează în aceste locuri vor fi prevăzute în contractele colective de muncă la nivel de unitate, cu respectarea actelor normative în vigoare.
Art. 92
Angajatorul va organiza, periodic, examinarea medicală a salariaţilor, în scopul de a constata dacă sunt apţi pentru desfăşurarea activităţii în postul pe care ar urma să-l ocupe sau pe care îl ocupă, precum şi pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale. Examinarea medicală este gratuită, iar cheltuielile ocazionate de examinare se vor suporta conform legii. Condiţiile concrete urmează să fie stabilite la nivel de unitate.
Art. 93
(1)Pentru munca în condiţii deosebite, salariaţii vor beneficia de alimentaţie de protecţie a organismului, gratuit, conform legislaţiei în vigoare.
(2)Alimentaţia de protecţie se poate acorda şi sub forma unei mese calde.
(3)În cazul în care condiţiile de muncă se normalizează, salariaţii vor beneficia, pentru refacerea capacităţii de muncă, încă minimum o lună, de drepturile anterioare, după caz.
(4)De dreptul prevăzut la alin. 1 beneficiază şi salariaţii care au lucrat cel puţin 6 luni în condiţiile alin. 1 şi îşi schimbă locul de muncă din motive ce nu le sunt imputabile, dacă dreptul de aceeaşi natură la noul loc de muncă este mai mic.
(5)În toate cazurile în care condiţiile de muncă s-au modificat, determinând reclasificarea locurilor de muncă, salariaţii vor beneficia de drepturile aferente noii clasificări începând cu data schimbării condiţiilor de muncă, indiferent de momentul efectuării reclasificării de către organele competente, cu respectarea alin. (3) şi (4).
(6)Neutilizarea alimentaţiei de protecţie şi a materialelor igienico-sanitare în incinta unităţii constituie abatere disciplinară.
Art. 94
(1)Organizarea activităţii din cadrul unităţii prin stabilirea unor structuri organizatorice funcţionale, repartizarea tuturor salariaţilor pe locuri de muncă, cu precizarea atribuţiilor şi răspunderilor lor, elaborarea de norme de muncă fundamentate din punct de vedere tehnic, precum şi exercitarea controlului asupra modului de îndeplinire a obligaţiilor de serviciu de către salariaţi sunt de competenţa angajatorilor.
(2)În exercitarea acestor atribuţii, angajatorii sunt obligaţi să ţină seama şi de prevederile prezentului contract colectiv de muncă.
Art. 95
(1)Normarea muncii se aplică tuturor categoriilor de salariaţi. Normele de muncă se exprimă - în funcţie de caracteristicile procesului de producţie sau ale altor activităţi ce se normează - sub formă de norme de timp, norme de producţie, norme de personal, sfere de atribuţii sau sub alte forme corespunzătoare specificului fiecărei munci. Normele de muncă se elaborează de către angajatori, cu acordul organizaţiilor sindicale reprezentative. Normele de muncă aprobate de conducătorul unităţii se fac cunoscute salariaţilor cu cel puţin 5 zile înainte de aplicare.
(2)În cazul în care normele de muncă şi normativele de personal existente nu corespund prevederilor alin. 1, din iniţiativa angajatorului sau la solicitarea sindicatului reprezentativ, ele trebuie modificate conform procedurii prevăzute de lege, fără ca aceasta să conducă la diminuarea salariului.
Art. 96
(1)Sarcinile de serviciu trebuie să fie stabilite în limitele felului muncii, la care fiecare salariat s-a obligat prin contractul individual de muncă.
(2)Pentru preîntâmpinarea sau înlăturarea efectelor calamităţilor, precum şi în situaţii care periclitează sănătatea sau viaţa unor persoane, fiecare salariat are obligaţia de a participa, indiferent de funcţia sau postul pe care îl ocupă, la executarea oricăror lucrări şi la luarea măsurilor cerute de conducerea unităţii.
Art. 97
Numărul de personal se va stabili în raport cu volumul activităţii, cu durata timpului normal de lucru şi normele de muncă, pentru a se evita încărcarea excesivă cu sarcini de muncă a salariaţilor.
Art. 98
(1)În toate cazurile în care munca este efectuată într-un ritm impus, colectiv sau individual, în normele de muncă se includ şi timpi de refacere a capacităţii de muncă.
(2)Acolo unde natura muncii o impune, pentru a permite utilizarea reală a timpilor de refacere a capacităţii de muncă, numărul de personal va cuprinde un număr corespunzător de salariaţi pentru înlocuire.
Art. 99
Organizaţiile sindicale reprezentative sunt obligate să-şi prezinte motivat toate observaţiile privind normele de muncă şi atribuţiile de serviciu.
Art. 100
(1)În cazul în care există divergenţe la stabilirea normelor de muncă sau a normativelor de personal, la cererea oricăreia dintre părţi, se poate apela la o expertiză tehnică sau la orice altă procedură convenită de partenerii sociali.
(2)Experţii vor fi desemnaţi de comun acord de către ambele părţi. Concluziile expertizei tehnice sunt obligatorii pentru părţi, plata acesteia fiind suportată de angajator pentru prima solicitare a sindicatelor reprezentative.