Art. 65. - Art. 65: Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi - Codul Penal din 2009 (Legea nr. 286/2009)
M.Of. 510
În vigoare Versiune de la: 10 Decembrie 2025 până la: 18 Decembrie 2025
Arată norme de aplicare
Art. 65: Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi
(1)Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d)-o), a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.
(2)În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanţă a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a)-o) sau a unora dintre acestea.
(3)Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
(4)În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie având conţinutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la data liberării condiţionate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată.
(1)Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d)-o), a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.
(2)În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanţă a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a)-o) sau a unora dintre acestea.
(3)Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.*) ICCJ admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din Codul penal, stabileşte că: aplicarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d)-o) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, nu este posibilă în cazul dispunerii unei soluţii de condamnare la pedeapsa amenzii.
(4)În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie având conţinutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la data liberării condiţionate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (170114)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (170114)
- Decizie nr. RJ 73ed468d6/2025 din 08-dec-2025, Judecatoria Satu Mare, conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante (art.336 NCP) (Penal)
- Decizie nr. RJ 9d3274e2g/2025 din 08-dec-2025, Judecatoria Satu Mare, conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante (art.336 NCP) (Penal)
- Sentinta nr. RJ 58247eg43/2025 din 05-dec-2025, Tribunalul Cluj, contestatia la executare (art.598 NCPP) (Penal)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (30)
Monografii numărul de obiecte din listă: (1)
Articole numărul de obiecte din listă: (24)
- Respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Studiu de caz
- Forţa obligatorie limitată a regulatorului de competenţă. Schimbarea încadrării juridice în apel, contrar aceleia stabilite prin regulatorul de competenţă
- Combaterea traficului ilicit şi a spălării bunurilor culturale în spaţiul judiciar european - jurisprudenţa operaţiunii judiciare ''Aurul dacic'' - in memoriam dr. Barbara Deppert-Lippitz, Deutsches Archaologisches Institut