Art. 195. - Art. 195: Violarea secretului corespondenţei - Codul Penal din 1968 CODUL PENAL - Republicare
M.Of. 65
Ieşit din vigoare Versiune de la: 21 August 2013
Art. 195: Violarea secretului corespondenţei
(21)Dacă faptele prevăzute la alin. 1 şi 2 au fost săvârşite de un funcţionar care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la care are acces, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(1)Deschiderea unei corespondenţe adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe, precum şi divulgarea conţinutului unei corespondenţe, chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală, ori divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de acesta din greşeală sau din întâmplare.
(21)Dacă faptele prevăzute la alin. 1 şi 2 au fost săvârşite de un funcţionar care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la care are acces, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4)Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (406)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (406)
- Sentinta nr. 102/2018 din 09-oct-2018, Judecatoria Negresti Oas, violarea secretului corespondentei (art.302 NCP) (Penal)
- Decizie nr. 2531/2015 din 24-nov-2015, Curtea de Apel Cluj, pretentii (Civil)
- Sentinta nr. 7237/2015 din 02-iun-2015, Judecatoria Bucuresti Sectorul 4, pretentii (Litigii cu profesionistii)