Titlul vi - Infracţiunea - Codul Penal din 1936 CODUL PENAL
M.Of. 65
Ieşit din vigoare Versiune de la: 15 Iunie 1954
TITLUL VI:Infracţiunea
CAPITOLUL I:Clasificarea infracţiunilor
Art. 95
Infracţiunile sunt crime, delicte şi contravenţii, după specia pedepsei prevăzute de lege, pentru fiecare din ele.
Modificarea pedepselor, prin aplicarea scuzelor legale schimbă şi categoria infracţiunilor.
CAPITOLUL II:Tentativa
Art. 96
Este tentativă când hotărârea de a comite o crimă sau un delict a fost manifestată prin începerea unui act de executare a crimei sau delictului şi când acel act a fost întrerupt, sau nu şi-a produs efectul.
Art. 97
Tentativa de crimă se pedepseşte; în cazul când legea nu dispune altfel, cu o pedeapsă de un grad mai jos decât aceea ce s-ar cuveni pentru crima consumată.
Când pedeapsa este temniţă grea, tentativa se pedepseşte cu închisoare corecţională de minimum 2 ani;
Când pedeapsa este detenţiune riguroasă, tentativa se pedepseşte cu detenţiune de maximum 2 ani.
Art. 98
Tentativa de delict se pedepseşte numai în cazurile prevăzute prin dispoziţie specială a legii.
În asemenea cazuri şi dacă legea nu dispune altfel, se aplică o pedeapsă cuprinsă între minimum special al pedepsei prevăzute pentru delictul săvârşit şi jumătatea acelui minimum iar dacă minimum special ar fi chiar minimul general, pedeapsa se poate coborî la amendă.
Art. 99
Este tentativă şi în cazul când consumarea infracţiunii intenţionale nu a fost posibilă, fie din cauza defectuozităţii sau insuficienţii mijloacelor întrebuinţate, fie din cauza lipsei de prevedere a autorului, cu privire la timpul şi locul unde trebuia să se găsească obiectul.
Tentativa în acest caz, se pedepseşte:
în materie de crimă, cu o pedeapsă cu două grade mai jos decât aceea prevăzută pentru crima consumată, iar dacă pedeapsa crimei este temniţa grea, se va aplica pedeapsa închisorii corecţionale fără a putea fi scoborâtă sub 2 ani;
în materie de delict, dacă legea prevede pedepsirea tentativei, cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului special al pedepsei prevăzute pentru delictul consumat şi minimul general al pedepsei; iar dacă minimul special al pedepsei este chiar minimum general, se va aplica amenda.
Nu există tentativă când imposibilitatea de a comite infracţiunea este datorită modului cum a fost concepută executarea.
Art. 100
Tentativa nu se pedepseşte.
1.dacă autorul a curmat de bună voie executarea începută;
2.dacă autorul a înlăturat de bună voie şi mai înainte de descoperirea faptului, consecinţele acţiunii sale.
CAPITOLUL III:Săvârşirea mai multor infracţiuni de aceeaşi persoană
SECŢIUNEA I:Concursul de infracţiuni
Art. 101
Când aceeaşi persoană comite mai multe infracţiuni calificate crime sau delicte, înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele, se aplică dintre pedepsele stabilite de instanţă pentru fiecare din acele infracţiuni, pedeapsa cea mai gravă, care poate fi sporită cu un plus:
1.până la 7 ani când între pedepsele stabilite de instanţă cel puţin două sunt criminale;
2.până la 3 ani când între pedepsele stabilite este una criminală;
3.până la 2 ani când pedepsele stabilite sunt corecţionale.
În niciun caz pedeapsa astfel agravată nu poate depăşi maximum general al speciei de pedeapsă aplicată.
În ipotezele dela punctele 1 şi 2, în cazul când instanţa pronunţată munca silnică pe vieaţă, poate hotărî totdeodată prelungirea separaţiuni celulare până la trei ani.
Art. 102
Dispoziţiunile articolului precedent se aplică şi în caz de concurs între infracţiunile politice cu cele de drept comun.
Dacă pedeapsa politică e cea mai gravă, instanţa va hotărî ca o parte din pedeapsa aplicată să fie executată în regimul pedepselor de drept comun.
Această parte nu va depăşi maximum pedepsei prevăzute de lege pentru cea mai gravă infracţiune de drept comun.
Executarea pedepsei începe totdeauna cu partea supusă regimului de drept comun.
Art. 103
Când prin unul şi acelaşi fapt se violează mai multe dispoziţiuni ale legii penale se aplică dispoziţia care prevede pedeapsa cea mai gravă.
Art. 105
În toate cazurile prevăzute în articolele precedente privitoare la concursul de infracţiuni, odată cu pedeapsa privativă de libertate, instanţa pronunţată în condiţiile stabilite de art. 26 şi pedepsele privative de drepturi prevăzute de lege, pentru fiecare crimă sau delict, cumulând pe acelea ce decurg din infracţiuni identice, fără a depăşi maximum general stabilit de lege.
Art. 106
În cazul concursului de contravenţii pedepsele aplicate pentru fiecare contravenţie se totalizează.
Pentru pedepsele privative de libertate totalul nu poate trece de un an.
Art. 107
Când aceeaşi dispoziţiune a legii a fost de mai multe ori violată, prin mai multe acte săvârşite chiar la intervale de timp diferite, dar în executarea aceleeaşi hotărâri criminale sau delictuoase, se consideră că există o singură infracţiune, în care caz se aplică pedeapsa prevăzută pentru acea infracţiune, la care instanţa poate adăuga un plus până la cinci ani în caz de crimă şi până la un an în caz de delict, fără a depăşi maximum general.
Art. 108
Dispoziţiunile art. 101, 105 i 106 se aplică în cazul când în urma unei condamnări definitive, pentru una sau mai multe infracţiuni, condamnatul este dat în judecată pentru alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea hotărârilor definitive de condamnare, cât şi în cazul când infractorul a fost condamnat, prin două sau mai multe hotărâri definitive, pentru infracţiuni concurente.
Când infractorul a executat, în total sau în parte, pedeapsa pronunţată printr-una sau mai multe din hotărâri, pedeapsa executată trebue scăzută din aceea ce se pronunţă pentru toate infracţiunile concurente.
SECŢIUNEA II:Recidiva
Art. 109
Acela care, după executarea integrală a unei pedepse criminale sau după graţiere, comite o a doua crimă, va fi condamnat la o pedeapsă superioară cu un grad aceleia prevăzute de lege pentru crimă săvârşită.
Dacă cea de a doua crimă este pedepsită cu munca silnică pe vieaţă, instanţa în caz că aplică această pedeapsă poate hotărî prelungirea separaţiunii celulare până la trei ani.
Art. 110
Acela care, după executarea integrală a unei pedepse criminale sau după graţiere, comite un delict va fi pedepsit cu maximum pedepsei prevăzute de lege pentru acel delict, la care se poate adăuga un plus de pedeapsă, fără a se putea depăşi maximum general.
Art. 111
Acela care, după executarea integrală a unei pedepse privative de libertate mai mare de 6 luni, aplicată pentru delict, sau după graţiere, comite un nou delict, va fi condamnat la maximum pedepsei prevăzute de lege pentru delictul săvârşit, la care se poate adăuga un plus de pedeapsă fără a se putea depăşi maximum general.
Art. 112
Acela care, după ce a executat trei pedepse, pentru delicte identice, consistând fiecare în închisoare corecţională sau detenţiune simplă de 6 luni sau mai mică, săvârşeşte un nou delict identic, va fi pedepsit cu maximum pedepsei, prevăzută de lege, pentru acest delict, la care se poate adăuga un plus de pedeapsă până la 5 ani, fără a putea depăşi maximum general al pedepsei.
Art. 113
În caz de recidivă, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru cea de a doua infracţiune este amenda, aceasta se îndoeşte, putându-se chiar întrei.
Art. 114
Dacă, după ce o hotărâre condamnatore a rămas definitivă, se descoperă că cel condamnat era recidivist, pedeapsa dată va fi modificată de instanţa care a pronunţat-o în conformitate cu dispoziţiunile şi după deosebirile stabilite în articolele precedente.
Dispoziţiunea de mai sus nu se aplică, dacă starea de recidivă s-a descoperit după ce condamnatul a executat integral pedeapsa sau după ce a fost graţiat.
Art. 115
Pentru infracţiunile politice, sau de presă, nu se socoteşte recidivă, decât dacă prima pedeapsă a fost desemnarea dată pentru o infracţiune politică sau de presă.
Condamnările pronunţate pentru infracţiuni prevăzute în codul de justiţie militară sau de legi speciale, sunt luate în consideraţie, pentru recidivă, dacă acele infracţiuni sunt prevăzute şi de acest cod.
Art. 116
Nu se socoteşte în stare de recidivă acela care fiind condamnat printr-o hotărâre definitivă, pentru un delict, a săvârşit în urmă o crimă.
De asemenea nu se socoteşte recidivist minorul care a împlinit 19 ani şi majorul care a săvârşit o nouă infracţiune, după ce fusese condamnat pentru o altă infracţiune comisă în epoca adolescentei.
Art. 117
Dispoziţiunile din această secţiune, cu privire la majorarea pedepselor, în caz de recidivă, nu se aplică:
1.dacă în momentul săvârşirii unei noi crime sau unui delict, au trecut 10 ani, în caz de pedeapsă criminală, sau 5 ani, în caz de pedeapsă corecţională, dela executarea pedepsei sau dela graţiere;
2.dacă pedeapsa anterioară pronunţată prin hotărâre de condamnare s-a prescris;
3.dacă crimele sau delictele pentru care infractorul a fost condamnat mai înainte, printr-o hotărâre definitivă, au fost amnestiate sau dacă acele crime ori delicte nu mai sunt pedepsite de lege;
4.dacă, în momentul săvârşirii infracţiunii, condamnatul era reabilitat sau beneficiase de orice altă dispoziţiune a legii care consideră condamnarea anterioară ca inexistentă.
Art. 118
Acela care, fiind condamnat definitiv pentru o contravenţiune internaţională, a mai săvârşit, în curs de 12 luni dela pronunţarea acelei hotărâri, chiar dacă nu executase pedeapsa, o noua contravenţie, identică, în circumscripţia aceleeaşi judecătorii, se pedepseşte cu maximum închisorii poliţieneşti prevăzut de lege, pentru acea din urmă contravenţiune, la care se poate adăuga un plus, fără a se putea depăşi maximum general al pedepsei poliţieneşti.
Dacă legea prevede pentru cea de a doua contravenţiune numai pedeapsa amenzii, se aplică îndoitul maximului amenzii prescrise de lege pentru acea contravenţiune.
Art. 119
Dacă cel condamnat, printr-o hotărâre definitivă, pentru crimă sau delict, săvârşeşte o nouă infracţiune, în timpul executării pedepsei, sau în stare de evadare, se pedepseşte după cum urmează:
1.dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea de a două este mai grea decât cea dintâi se aplică pedeapsa pentru aceasta din urmă, la care se poate adăuga un plus până la 10 ani în caz de crimă, până la 5 ani în caz de crimă şi delict şi până la 3 ani în caz de delict, fără a putea depăşi însă maximum general.
Dacă pedeapsa pentru cea de a doua infracţiune este pe vieaţă, se aplică această pedeapsă;
2.dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru cea de a doua infracţiune este mai uşoară decât cea dintâi, infractorul va fi supus la executarea celei dintâi pedepse, la care se poate adăuga un plus egal cu cel prevăzut la punctul 1 şi după distincţiunile acolo arătate.
Dacă pedeapsa aplicată de instanţă pentru cea dintâi infracţiune este pe vieaţă, el va executa această pedeapsă, însă cu prelungirea separaţiunii celulare până la 3 ani.
CAPITOLUL IV:Participarea mai multor persoane la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni
SECŢIUNEA I:Instigatorii şi complicii
Art. 120
Este instigator acela care, cu intenţiune, determină pe altul, la comiterea unei crime sau delict.
Instigatorul se pedepseşte ca şi autorul.
Instigarea directă la crimă sau la un delict pedepsit de lege cu pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani, dar neurmată de executarea din partea celui instigat, se pedepseşte cu o pedeapsă care se stabileşte conform normelor din articolul 99.
Art. 121
Complice este acela care, cu intenţiune:
1.înlesneşte, uşurează sau ajută, comiterea unei crime sau unui delict;
2.se înţelege cu autorii şi complicii lor, înainte sau în cursul executării infracţiunii, ca să ascundă lucrurile ce provin din infracţiune, sau ca să asigure beneficiul realizat, ori ca să dea acestora găzduire, loc de scăpare sau întâlnire, pentru a nu fi descoperiţi sau a scăpa de urmărire;
3.determină pe altul la vreunul din actele prevăzute în alin. 1 şi 2, dacă acele acte au fost săvârşite.
Art. 122
Circumstanţele personale ale vreunuia dintre participanţi care atrag înlăturarea, micşorarea sau agravarea pedepselor, nu se resfrâng asupra celorlalţi participanţi.
Circumstanţele reale se resfrâng asupra celorlalţi, numai dacă au fost cunoscute sau prevăzute de ei.
Art. 123
Complicele se pedepseşte cu o pedeapsă inferioară cu un grad aceleia prevăzute de lege pentru autor.
Când pedeapsa autorului este închisoarea corecţională, pedeapsa complicelui este minimum general al închisorii corecţionale.
Dacă autorul săvârşeşte o infracţiune mai gravă decât aceea la care a fost determinat, instigatorul este pedepsit pentru infracţiunea la care a instigat.
Aceeaşi regulă se aplică şi complicilor.
Instigatorul sau complicele este apărat de pedeapsă, dacă înainte de a se fi început executarea infracţiunii, împiedecă de bună voie consumarea faptului, ori împiedecă pe ceilalţi participanţi să se folosească de mijloacele procurate, personal, în vederea preparării sau executării infracţiunii.
Art. 124
În infracţiunile neintenţionate, dacă efectele delictoase se datorează cooperării mai multor persoane, la actele materiale, fiecare din ele este pedepsită ca autor al acelei infracţiuni.
SECŢIUNEA II:Participarea infractorilor majori şi minori la săvârşirea aceleeaşi infracţiuni
Art. 125
Participarea infractorilor majori şi minori la săvârşirea aceleeaşi infracţiuni, constitue o cauză de agravare pentru cei dintâi, sporindu-se minimum şi maximum pedepsei prevăzute de lege pentru faptul ce li se impută, cu 1/4 din durata ei, fără a se putea depăşi însă maximum general.