Titlul xii - RĂSPUNDEREA JURIDICĂ - Codul Muncii din 2002 Codul Muncii - proiect
Brosura 0
Ieşit din vigoare Versiune de la: 6 Decembrie 2002
TITLUL XII:RĂSPUNDEREA JURIDICĂ
Capitolul I:Regulamentul intern
Art. 268
Regulamentul intern se întocmeşte de către angajator cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz.
Art. 269
Regulamentul intern cuprinde cel puţin următoarele categorii de dispoziţii:
a)reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă în cadrul unităţii;
b)reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi a înlăturării oricărei forme de încălcare a demnităţii;
c)drepturile şi obligaţiile angajatorului şi salariaţilor;
d)procedura de soluţionare a cererilor sau reclamaţiilor individuale ale salariaţilor;
e)reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;
f)abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile;
g)reguli referitoare la procedura disciplinară;
h)modalităţile de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice
Art. 270
(1)Regulamentul intern se aduce la cunoştinţa salariaţilor prin grija angajatorului şi îşi produce efectele faţă de salariaţi din momentul încunoştinţării acestora.
(2)Obligaţia de informare a salariaţilor cu privire la conţinutul regulamentului intern, trebuie îndeplinită de angajator.
(3)Modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la conţinutul regulamentului intern se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, după caz, prin conţinutul regulamentului intern.
(4)Regulamentul intern se afişează la sediul angajatorului.
Art. 271
Orice modificare ce intervine în conţinutul regulamentului intern este supusă procedurilor de informare prevăzute la art. 270.
Art. 272
(1)Orice persoană interesată poate ataca dispoziţiile regulamentului intern, în măsura în care face dovada încălcării unui drept al său.
(2)Controlul legalităţii dispoziţiilor cuprinse în regulamentul intern este de competenţa instanţelor judecătoreşti.
Art. 273
(1)Întocmirea regulamentului intern la nivelul fiecărui angajator se realizează în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.
(2)În cazul angajatorilor înfiinţaţi după intrarea în vigoare a prezentului cod, termenul de 60 de zile prevăzut la alin.(1) începe să curgă de la data dobândirii personalităţii juridice.
Capitolul II:Răspunderea disciplinară
Art. 274
(1)Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
(2)Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca, şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Art. 275
(1)Sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară sunt:
a)avertismentul scris;
b)suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile lucrătoare;
c)retrogradarea din funcţie cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile;
d)reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
e)desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
(2)În cazul în care, prin statute profesionale aprobate prin lege specială, se stabileşte un alt regim sancţionatoriu, va fi aplicat acesta.
Art. 276
(1)Amenzile disciplinare sunt interzise.
(2)Pentru aceeaşi abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancţiune.
Art. 277
Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport de gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele:
a)împrejurările în care fapta a fost săvârşită;
b)gradul de vinovăţie a salariatului;
c)consecinţele abaterii disciplinare;
d)comportarea generală în serviciu a salariatului;
e)eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta;
Art. 278
(1)Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 275, alin.(1), lit.a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prelabile.
(2)În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prelabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
(3)Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin.(2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără realizarea cercetării disciplinare prelabile.
(4)În cursul cercetării disciplinare prelabile, salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere, persoanei împuternicite să realizeze cercetarea, toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
Art. 279
(1)Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie întocmită în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării cunoştinţă de săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
(2)Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind, în mod obligatoriu:
a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b)precizarea prevederilor din statutul disciplinar, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prelabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 278 alin.(3), nu a fost efectuata cercetarea;
d)temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară este aplicată;
e)termenul în care sancţiunea poate fi contestată;
f)instanta competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
(3)Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristică de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.
(4)Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătura de primire ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.
(5)Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.
Capitolul III:Răspunderea patrimonială
Art. 280
(1)Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile, contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
(2)În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanţelor judecătoreşti competente.
(3)Angajatorul care a plătit despăgubirea îşi va recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei, în condiţiile art. 281 şi următoarele.
Art. 281
(1)Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
(2)Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră, de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
Art. 282
(1)Când paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei.
(2)Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, în funcţie de timpul lucrat efectiv de la ultimul său inventar.
Art. 283
(1)Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
(2)Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit valorii acestora de la data plăţii.
Art. 284
(1)Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă.
(2)Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăşi, împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză, jumătate din salariul respectiv.
Art. 285
(1)În cazul în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să-l fi despăgubit pe angajator şi cel în cauză se încadrează la un alt angajator, ori devine funcţionar public, reţinerile din salariu se fac de către noul angajator sau instituţie ori autoritate publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit.
(2)Dacă persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui contract individual de muncă ori ca funcţionar public, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale, în condiţiile Codului de procedură civilă.
Art. 286
În cazul în care acoperirea prejudiciului, prin reţineri lunare din salariu, nu se poate face într-un termen de maxim 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rată de reţineri, angajatorul se poate adresa executorului judecătoresc în condiţiile Codului de procedură civilă.
Capitolul IV:Răspunderea contravenţională
Art. 287
(1)Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte:
a)nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, cu amendă de la 3.000.000 la 20.000.000 lei;
b)încălcarea de către angajator a prevederilor art. 34 alin.(5), cu amendă de la 3.000.000 la 10.000.000 lei;
c)împiedicarea sau obligarea, prin ameninţări ori prin violenţe, a unui salariat sau a unui grup de salariaţi să participe la grevă sau să muncească în timpul grevei, cu amendă de la 15.000.000 la 30.000.000 lei;
d)primirea la muncă a unei persoane pentru care nu a fost întocmit contract individual de muncă, ori stipularea în contractul individual de muncă a unor clauze contrare dispoziţiilor legale, cu amendă de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei;
e)încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestora pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor, cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei;
f)încălcarea de către angajator a prevederilor art. 134, cu amendă de la 50.000.000 la 100.000.000 lei;
g)încălcarea prevederilor art. 135, cu amendă de la 100.000.000 la 200.000.000 lei.
(2)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de muncă.
(3)Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică dispoziţiile legislaţiei în vigoare.
Capitolul V:Răspunderea penală
Art. 288
Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitivă privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresată unităţii de partea interesată constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 6 luni sau amendă.
Art. 289
Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 1 an sau amendă.
Art. 290
(1)În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 277 şi art. 278, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea persoanei vătămate.
(2)Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Art. 291
Nedepunerea de către angajator, în termen de 15 zile, în conturile stabilite, a sumelor încasate de la salariaţi cu titlu de contribuţie datorată către sistemul public de asigurări sociale, către bugetul asigurărilor de şomaj, ori către bugetul asigurărilor sociale de sănătate, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau amendă.