Art. 278. - Codul Muncii din 2002 Codul Muncii - proiect

Brosura 0

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 6 Decembrie 2002
Art. 278
(1)Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 275, alin.(1), lit.a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prelabile.
(2)În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prelabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
(3)Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin.(2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără realizarea cercetării disciplinare prelabile.
(4)În cursul cercetării disciplinare prelabile, salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere, persoanei împuternicite să realizeze cercetarea, toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.