Secţiunea 20 - Marcarea şi colorarea păcurii şi a produselor asimilate acesteia - Codul Fiscal din 2015 (Legea 227/2015)
M.Of. 688
În vigoare Versiune de la: 18 Decembrie 2025 până la: 30 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 20:Marcarea şi colorarea păcurii şi a produselor asimilate acesteia
Art. 425: Reguli generale
(1)Produsele energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor pot fi eliberate pentru consum, deţinute în afara unui antrepozit fiscal, transportate inclusiv în regim suspensiv de accize, utilizate, oferite spre vânzare ori vândute, pe teritoriul României, numai dacă sunt marcate şi colorate potrivit prevederilor art. 426 şi 427.
(2)Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) produsele energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor:
a)destinate exportului, livrărilor intracomunitare şi cele care tranzitează teritoriul României, cu respectarea modalităţilor şi procedurilor de supraveghere fiscală stabilite prin normele metodologice;
b)livrate către sau de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale;
c)uleiurile uzate, colectate de la motoare de combustie, transmisii de la motoare, turbine, compresoare etc., de către operatorii economici autorizaţi în acest sens sau care sunt utilizate drept combustibil pentru încălzire;
d)pentru care deţinătorul acestora poate face dovada plăţii accizelor la bugetul de stat la nivelul celui prevăzut pentru motorină în anexa nr. 1;
e)transportate prin conducte fixe.
Art. 426: Substanţe utilizate pentru marcare şi colorare
(1)Pentru marcarea produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor se utilizează marcatorul ACCUTRACE™ PLUS, denumit ştiinţific Butoxibenzen (număr de înregistrare CAS 1126-79-0) prevăzut de Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/197 a Comisiei din 17 ianuarie 2022 de stabilire a unui marcaj fiscal comun pentru motorine şi kerosen.
(2)Nivelul de marcare este de 14 mg +/- 10% de marcator pe litru de produs energetic. Acesta corespunde unui nivel de marcare de 10,64 mg +/- 10% de butoxibenzen pe litru de produs energetic.
(1)Pentru marcarea produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor se utilizează marcatorul ACCUTRACE™ PLUS, denumit ştiinţific Butoxibenzen (număr de înregistrare CAS 1126-79-0) prevăzut de Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/197 a Comisiei din 17 ianuarie 2022 de stabilire a unui marcaj fiscal comun pentru motorine şi kerosen.
(2)Nivelul de marcare este de 14 mg +/- 10% de marcator pe litru de produs energetic. Acesta corespunde unui nivel de marcare de 10,64 mg +/- 10% de butoxibenzen pe litru de produs energetic.(3)Pentru colorarea produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor se utilizează colorantul solvent blue 35 sau echivalent.
(4)Nivelul de colorare este de 25 mg +/- 10% de colorant pe litru de produs energetic.
(5)Operatorii economici care comercializează substanţe prevăzute la alin. (1) şi (3) au obligaţia de a se înregistra la organul competent potrivit procedurilor din normele metodologice.
Art. 427: Responsabilitatea marcării şi colorării
(51)Prin excepţie de la prevederile alin. (5), până la data de 1 iunie 2024, este permisă marcarea produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor cu marcatorul solvent yellow 124 - identificat în conformitate cu indexul de culori, denumit ştiinţific N-etil-N-[2-(1-izobutoxi etoxi) etil]-4-(fenilazo) anilină, achiziţionat de la operatorii economici înregistraţi la organul competent. Nivelul de marcare este de 7 mg +/- 10% de marcator pe litru de produs energetic.
(6)Este interzisă utilizarea de substanţe şi procedee care au ca efect neutralizarea totală sau parţială a colorantului şi/sau marcatorului prevăzuţi/prevăzut la alin. (51) al prezentului articol şi la art. 426 alin. (1) şi (3).
(1)Antrepozitarul autorizat din România are obligaţia marcării şi colorării produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor în antrepozitul fiscal pe care îl deţine. În cazul achiziţiilor intracomunitare şi al importurilor, responsabilitatea marcării şi colorării la nivelurile prevăzute la art. 426 alin. (2) şi (4), precum şi a omogenizării substanţelor prevăzute la art. 426 alin. (1) şi (3) în masa de produs finit revine persoanei juridice care desfăşoară astfel de operaţiuni şi care poate fi antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau operatorul economic, după caz.
(2)Operaţiunea de marcare şi colorare a produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor, realizată în antrepozite fiscale, se face sub supraveghere fiscală.
(3)Operatorii economici din România care achiziţionează marcatori şi coloranţi în scopul prevăzut la art. 425 alin. (1) au obligaţia ţinerii unor evidenţe stricte privind cantităţile de astfel de produse utilizate.
(4)Sunt interzise, cu excepţiile prevăzute de lege, eliberarea pentru consum, deţinerea în afara unui antrepozit fiscal, transportul inclusiv în regim suspensiv de accize, utilizarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea, pe teritoriul României, a produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor, nemarcate şi necolorate sau marcate şi colorate necorespunzător potrivit prezentului titlu.
(5)Sunt/Este interzise/interzisă marcarea şi/sau colorarea produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor cu alte substanţe decât cele precizate la art. 426 alin. (1) şi (3) sau achiziţionate de la alţi operatori economici decât cei prevăzuţi la art. 426 alin. (5).
(51)Prin excepţie de la prevederile alin. (5), până la data de 1 iunie 2024, este permisă marcarea produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor cu marcatorul solvent yellow 124 - identificat în conformitate cu indexul de culori, denumit ştiinţific N-etil-N-[2-(1-izobutoxi etoxi) etil]-4-(fenilazo) anilină, achiziţionat de la operatorii economici înregistraţi la organul competent. Nivelul de marcare este de 7 mg +/- 10% de marcator pe litru de produs energetic.
(6)Este interzisă utilizarea de substanţe şi procedee care au ca efect neutralizarea totală sau parţială a colorantului şi/sau marcatorului prevăzuţi/prevăzut la alin. (51) al prezentului articol şi la art. 426 alin. (1) şi (3).(7)Pentru produsele energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor, eliberate pentru consum, deţinute în afara unui antrepozit fiscal, transportate inclusiv în regim suspensiv de accize, utilizate, oferite spre vânzare sau vândute, pe teritoriul României, nemarcate şi necolorate, sau marcate şi colorate necorespunzător, precum şi în cazul neîndeplinirii de către operatorii economici a obligaţiilor ce privesc modalităţile şi procedurile de supraveghere fiscală stabilite prin normele metodologice se datorează accize la nivelul prevăzut pentru motorină.