Art. 266. - Art. 266: Semnificaţia unor termeni şi expresii - Codul Fiscal din 2015 (Legea 227/2015)

M.Of. 688

În vigoare
Versiune de la: 18 Decembrie 2025 până la: 30 Decembrie 2025
Art. 266: Semnificaţia unor termeni şi expresii
(1)În sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1.achiziţie reprezintă bunurile şi serviciile obţinute sau care urmează a fi obţinute de o persoană impozabilă, prin următoarele operaţiuni: livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, efectuate sau care urmează a fi efectuate de altă persoană către această persoană impozabilă, achiziţii intracomunitare şi importuri de bunuri;
2.achiziţie intracomunitară are înţelesul art. 273;
3.active corporale fixe reprezintă orice imobilizare corporală amortizabilă, construcţiile şi terenurile de orice fel, deţinute pentru a fi utilizate în producţia sau livrarea de bunuri ori în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru scopuri administrative;
4.activitate economică are înţelesul prevăzut la art. 269 alin. (2). Atunci când o persoană desfăşoară mai multe activităţi economice, prin activitate economică se înţelege toate activităţile economice desfăşurate de aceasta;
5.baza de impozitare reprezintă contravaloarea unei livrări de bunuri sau prestări de servicii impozabile, a unui import impozabil sau a unei achiziţii intracomunitare impozabile, stabilită conform cap. VII al prezentului titlu;
6.bunuri reprezintă bunuri corporale mobile şi imobile. Energia electrică, energia termică, gazele naturale, agentul frigorific şi altele de această natură se consideră bunuri corporale mobile;
7.produse accizabile sunt produsele energetice, alcoolul şi băuturile alcoolice, precum şi tutunul prelucrat, astfel cum sunt definite la titlul VIII, cu excepţia gazului livrat prin intermediul unui sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Uniunii Europene sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem;
8.codul de înregistrare în scopuri de TVA reprezintă codul prevăzut la art. 318 alin. (1), atribuit de către autorităţile competente din România persoanelor care au obligaţia să se înregistreze conform art. 316 sau 317, sau un cod de înregistrare similar, atribuit de autorităţile competente dintr-un alt stat membru;
9.codul NC reprezintă poziţia tarifară, subpoziţia tarifară sau codul tarifar, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.101/2014 al Comisiei din 16 octombrie 2014. Ori de câte ori intervin modificări în nomenclatura combinată stabilită prin Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87, corespondenţa dintre codurile NC prevăzute în prezentul titlu şi noile coduri NC se realizează potrivit prevederilor din normele metodologice;
10.data aderării României la Uniunea Europeană este data de 1 ianuarie 2007;
11.decont de taxă reprezintă decontul care se întocmeşte şi se depune conform art. 323;
12.decontul special de taxă reprezintă decontul care se întocmeşte şi se depune conform art. 324;
13.Directiva 112 este Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE), seria L, nr. 347 din 11 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare Referirile din facturile transmise de furnizori/prestatori din alte state membre la articolele din Directiva a 6-a, respectiv Directiva 77/388/CE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitul pe cifra de afaceri - Sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE), seria L, nr. 145 din 3 iunie 1977, vor fi considerate referiri la articolele corespunzătoare din Directiva 112, conform tabelului de corelări din anexa XII la această directivă;
14.factura reprezintă documentul prevăzut la art. 319;
15.importator reprezintă persoana pe numele căreia sunt declarate bunurile, în momentul în care taxa la import devine exigibilă, conform art. 285 şi care în cazul importurilor taxabile este obligată la plata taxei conform art. 309;
16.întreprindere mică reprezintă persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 310 sau 3102, în conformitate cu art. 284 alin. (1) şi (2) din Directiva 112;

161.locuinţe care în momentul livrării pot fi locuite ca atare, în sensul dispoziţiilor art. 291 alin. (2) lit. m) pct. 3, reprezintă locuinţele care la data livrării îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)acces liber individual la spaţiul locuibil, fără tulburarea posesiei şi a folosinţei exclusive a spaţiului deţinut de către o altă persoană sau familie;
b)acces la energie electrică şi apă potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate şi a reziduurilor menajere;
c)sunt formate cel puţin dintr-un spaţiu pentru odihnă, un spaţiu pentru pregătirea hranei şi un grup sanitar;
d)finisajele exterioare includ cel puţin: acoperiş, dacă, în funcţie de tipul construcţiei, este prevăzut acest element constructiv, geamuri, uşă de/la intrare;
e)finisajele interioare includ cel puţin: pereţi finisaţi cu vopsea, tapet, faianţă sau alte elemente utilizate pentru finisare, podele finisate cu gresie, parchet sau alte elemente utilizate pentru finisare, uşi interioare, în funcţie de proiect;
f)instalaţii sanitare şi obiecte sanitare, respectiv vas WC, lavoar şi spălător cu cuvă, cu bateriile aferente;
g)instalaţii electrice, inclusiv tablou, doze, întrerupătoare/comutatoare şi prize;

17.livrare intracomunitară are înţelesul prevăzut la art. 270 alin. (9);
18.livrare către sine are înţelesul prevăzut la art. 270 alin. (4);
19.operaţiuni imobiliare reprezintă operaţiunile constând în livrarea, închirierea, leasingul, arendarea, concesionarea de bunuri imobile sau alte operaţiuni prin care un bun imobil este pus la dispoziţia altei persoane, precum şi acordarea cu plată pe o anumită perioadă a unor drepturi reale, precum dreptul de uzufruct şi superficia, asupra unui bun imobil;
20.perioada fiscală este perioada prevăzută la art. 322;
21.persoană impozabilă are înţelesul art. 269 alin. (1) şi reprezintă persoana fizică, grupul de persoane, instituţia publică, persoana juridică, precum şi orice entitate capabilă să desfăşoare o activitate economică;
22.persoană juridică neimpozabilă reprezintă instituţia publică, organismul internaţional de drept public şi orice altă persoană juridică, care nu este persoană impozabilă, în sensul art. 269 alin. (1);
23.persoană parţial impozabilă are înţelesul prevăzut la art. 300;
24.persoană reprezintă o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă sau o persoană neimpozabilă;
25.plafon pentru achiziţii intracomunitare reprezintă plafonul stabilit conform art. 268 alin. (4) lit. b);
26.plafon pentru vânzări la distanţă reprezintă plafonul stabilit conform art. 275 alin. (2) lit. a);
27.prestarea către sine are înţelesul prevăzut la art. 271 alin. (4);
28.serviciile furnizate pe cale electronică includ, în special, serviciile prevăzute în anexa II la Directiva 112 şi la art. 7 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care prestatorul unui serviciu şi clientul său comunică prin intermediul poştei electronice, acest lucru nu înseamnă, în sine, că serviciul furnizat este un serviciu furnizat pe cale electronică;

29.serviciile de telecomunicaţii sunt serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice natură, prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii. Serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondială de informaţii;
30.serviciile de radiodifuziune şi televiziune includ, în special, serviciile prevăzute la art. 6b alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
31.taxă înseamnă taxa pe valoarea adăugată, aplicabilă conform prezentului titlu;
32.taxă colectată reprezintă taxa aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii taxabile la momentul exigibilităţii taxei, efectuate sau care urmează a fi efectuate de persoana impozabilă, precum şi taxa aferentă operaţiunilor pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei, conform art. 307-309;
33.taxă deductibilă reprezintă suma totală a taxei datorate sau achitate de către o persoană impozabilă pentru achiziţiile efectuate sau care urmează a fi efectuate;
34.taxă dedusă reprezintă taxa deductibilă care a fost efectiv dedusă;
35.vânzarea intracomunitară de bunuri la distanţă înseamnă o livrare de bunuri expediate sau transportate de furnizor sau în numele acestuia, inclusiv în cazul în care furnizorul intervine în mod indirect în transportul sau expedierea bunurilor, dintr-un alt stat membru decât cel în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor către client, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)livrarea de bunuri este efectuată pentru o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă ale cărei achiziţii intracomunitare de bunuri nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România în temeiul art. 268 alin. (4) şi alin. (8) lit. a) şi art. 3151 alin. (9) sau corespondentul acestor articole din legislaţia statului membru de destinaţie, în cazul în care acesta este altul decât România, sau pentru orice altă persoană neimpozabilă;

b)bunurile livrate nu sunt mijloace de transport noi sau bunuri livrate după asamblare sau instalare, cu sau fără funcţionare de probă, de către furnizor sau în numele acestuia;

36.vânzare la distanţă de bunuri importate din teritorii terţe sau ţări terţe înseamnă o livrare de bunuri expediate sau transportate de furnizor sau în numele acestuia, inclusiv în cazul în care furnizorul intervine în mod indirect în transportul sau expedierea bunurilor, dintr-un teritoriu terţ sau dintr-o ţară terţă către un client dintr-un stat membru, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)livrarea de bunuri este efectuată pentru o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă ale cărei achiziţii intracomunitare de bunuri nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România în temeiul art. 268 alin. (4) şi alin. (8) lit. a) şi art. 3151 alin. (9) sau corespondentul acestor articole din legislaţia statului membru de destinaţie, în cazul în care acesta este altul decât România, sau pentru orice altă persoană neimpozabilă;

b)bunurile livrate nu sunt mijloace de transport noi sau bunuri livrate după asamblare sau instalare, cu sau fără funcţionare de probă, de către furnizor sau în numele acestuia.

37.zahăr adăugat, în sensul art. 291 alin. (2) lit. e) pct. 3, are înţelesul prevăzut la art. 439 alin. (4).

(2)În înţelesul prezentului titlu:
a)o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România este considerată a fi stabilită în România;
b)o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României se consideră că este stabilită în România dacă are un sediu fix în România, respectiv dacă dispune în România de suficiente resurse tehnice şi umane pentru a efectua regulat livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii impozabile;
c)o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României şi care are un sediu fix în România conform lit. b) este considerată persoană impozabilă care nu este stabilită în România pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate la care sediul fix de pe teritoriul României nu participă.
(3)Mijloacele de transport noi la care se face referire la art. 268 alin. (3) lit. b) şi la art. 294 alin. (2) lit. b) sunt cele prevăzute la lit. a) şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la lit. b), respectiv:
a)mijloacele de transport reprezintă o navă care depăşeşte 7,5 m lungime, o aeronavă a cărei greutate la decolare depăşeşte 1.550 kg sau un vehicul terestru cu motor a cărui capacitate depăşeşte 48 cm3 sau a cărui putere depăşeşte 7,2 kW, destinate transportului de pasageri sau bunuri, cu excepţia:
1.navelor atribuite navigaţiei în largul mării şi care sunt utilizate pentru transportul de călători/bunuri cu plată sau pentru activităţi comerciale, industriale sau de pescuit, precum şi a navelor utilizate pentru salvare ori asistenţă pe mare sau pentru pescuitul de coastă; şi
2.aeronavelor utilizate de companiile aeriene care realizează în principal transport internaţional de persoane şi/sau de bunuri cu plată;
b)condiţiile care trebuie îndeplinite sunt:
1.în cazul unui vehicul terestru, acesta să nu fi fost livrat cu mai mult de 6 luni de la data intrării în funcţiune sau să nu fi efectuat deplasări care depăşesc 6.000 km;
2.în cazul unei nave, aceasta să nu fi fost livrată cu mai mult de 3 luni de la data intrării în funcţiune sau să nu fi efectuat deplasări a căror durată totală depăşeşte 100 de ore;
3.în cazul unei aeronave, aceasta să nu fi fost livrată cu mai mult de 3 luni de la data intrării în funcţiune sau să nu fi efectuat zboruri a căror durată totală depăşeşte 40 de ore.