Titlul ii - Rudenia - Codul Familiei din 1953 CODUL FAMILIEI al Romaniei - Actualizat

Brosura 1

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 24 Decembrie 2010
TITLUL II:Rudenia
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 45
(1)Rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.
(2)În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea, în linie colaterală. Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă.
Art. 46
Gradul de rudenie se stabileşte astfel:
a)în linie dreaptă, după numărul naşterilor; astfel, fiul şi tatăl sunt rude în gradul întâi, nepotul de fiu şi bunicul sunt rude de gradul al doilea;
b)în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fraţii sunt rude în gradul al doilea, unchiul şi nepotul în gradul al treilea, verii primari în gradul al patrulea.
CAPITOLUL II:Filiaţia
SECŢIUNEA I:Filiaţia faţă de mamă
Art. 47
(1)Filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii.
(2)Ea se dovedeşte prin certificatul constatator al naşterii.
Art. 48
(1)Dacă naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă ori dacă copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi, mama poate recunoaşte pe copil.
(2)Recunoaşterea se poate face fie prin declaraţie la serviciul de stare civilă, fie printr-un înscris autentic, fie prin testament.
(3)Recunoaşterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca.
Art. 49
Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată.
Art. 50
În cazul în care, din orice împrejurări, dovada filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii, ori în cazul în care se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, dovada filiaţiei faţă de mamă se poate face, în faţa instanţei judecătoreşti, prin orice mijloc de probă.
Art. 51
(1)Copilul nu poate reclama o stare civilă contrară aceleia care rezultă din certificatul de naştere şi folosirea stării civile conforme cu acest certificat.
(2)De asemenea, nimeni nu poate contesta starea civilă a copilului care are folosirea unei stări civile conforme cu certificatul său de naştere.
Art. 52
(1)Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă aparţine numai copilului; ea poate fi pornită de reprezentantul legal, în cazul în care copilul este minor sau pus sub interdicţie.
(2)Dreptul pentru a porni acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă nu trece asupra moştenitorilor copilului; ei pot continua acţiunea pornită de acesta.
(3)Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsei mame.
(4)Acţiunea nu se prescrie în timpul vieţii copilului.
SECŢIUNEA II:Filiaţia faţă de tată
Art. 53
(1)Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei.
(2)Copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.
(3)Dispoziţiile art. 51 sunt aplicabile şi situaţiilor prevăzute în prezentul articol.
Art. 54
(1)Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
(2)Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de oricare dintre soţi, precum şi de către copil; ea poate fi continuată de moştenitori.
(3)Acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale.
(4)Mama sau copilul introduce acţiunea împotriva soţului mamei; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor lui.
(5)Dacă titularul acţiunii este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore.
(6)Mama copilului va fi citată în toate cazurile în care nu formulează ea însăşi acţiunea.

_______
[textul din Art. 54 din titlul II, capitolul II, sectiunea II a fost abrogat la 30-aug-2008 de Actul din Decizia 755/2008]
Art. 55
(1)Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului.
(2)Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.
(3)Reclamantul poate fi repus în termen, în condiţiile legii.

Art. 56
Filiaţia faţă de tată se stabileşte, în afară de cazurile prevăzute în art. 53, prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească.
Art. 57
(1)Copilul conceput şi născut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl său; după moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.
(2)Recunoaşterea se face prin declaraţie făcută la serviciul de stare civilă, fie odată cu înregistrarea naşterii, fie, după această dată; recunoaşterea poate fi făcută şi prin înscris autentic sau prin testament.
(3)Recunoaşterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca.
Art. 58
(1)Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată.
(2)Dacă recunoaşterea este contestată de mamă, de cel recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada paternităţii este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi.
Art. 59
(1)Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul lui legal.
(2)Dreptul de a porni acţiunea în stabilirea paternităţii nu trece asupra moştenitorilor copilului; ei pot continua acţiunea pornită de acesta.
(3)Acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi făcută şi împotriva moştenitorilor pretinsului tată.
Art. 60
(1)Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită de mamă într-un termen de un an de la naşterea copilului.

(2)Dacă, în cazul prevăzut în art. 54 alin. (1), un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie, prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, termenul de un an, pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, va curge de la data când acea hotărâre a rămas irevocabilă.
(3)În cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii.
(4)Acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia.

_______
*) Dispoziţiile prezentei legi privind acţiunea în tăgăduirea paternităţii, precum şi acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată.

Art. 61
Timpul cuprins între a trei sute şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii. El se socoteşte de la zi la zi.
SECŢIUNEA III:Situaţia legală a copilului
Art. 62
(1)Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinţilor.
(2)Dacă părinţii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se va stabili prin învoiala părinţilor şi se va declara, odată cu naşterea copilului, la serviciul de stare civilă. În lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelară de la domiciliul copilului va hotărî, ascultând pe părinţi, dacă copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite.
Art. 63
Copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească are, faţă de părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a unui copil din căsătorie.
Art. 64
(1)Copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită.
(2)În cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea da încuviinţare copilului să poarte numele acestuia din urmă.
(3)În cazul în care copilul a fost recunoscut în acelaşi timp de ambii părinţi, se aplică dispoziţiile art. 62 alin. (2).
Art. 65
Dacă filiaţia copilului din afara căsătoriei este stabilită faţă de ambii părinţi, încredinţarea lui, precum şi contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională se vor hotărî potrivit dispoziţiilor art. 42-44 inclusiv, care se aplică prin asemănare.
CAPITOLUL III:
[textul din titlul II, capitolul III a fost abrogat la 12-iun-1997 de Art. 27, alin. (1) din Ordonanta urgenta 25/1997]
CAPITOLUL IV:Obligaţia de întreţinere
Art. 86
(1)Obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, părinţi şi copii, cel care adoptă şi adoptat, bunici şi nepoţi, străbunici şi strănepoţi, fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege.
(2)Are drept la întreţinere numai acela care se află în nevoie, neavând putinţa unui câştig din muncă, din cauza incapacităţii de a munci.
(3)Descendentul, cât timp este minor, are dreptul la întreţinere oricare ar fi pricina nevoii în care el se află.
Art. 87
(1)Soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat să continue a da întreţinere copilului, cât timp acesta este minor, însă numai dacă părinţii săi fireşti au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie.
(2)Copilul va putea fi obligat să dea întreţinere celui care l-a întreţinut timp de zece ani, astfel cum se arată în alineatul precedent.
Art. 88
[textul din Art. 88 din titlul II, capitolul IV a fost abrogat la 01-ian-2005 de Art. 142 din capitolul XIII din Legea 272/2004]
Art. 89
Întreţinerea se datorează în ordinea următoare:
a)soţii îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi;
b)descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului, iar, dacă sunt mai mulţi descendenţi sau mai mulţi ascendenţi, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat;
c)cel care adoptă este obligat la întreţinere înaintea părinţilor fireşti;
d)fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi, însă înaintea bunicilor.
Art. 90
(1)În cazul în care mai multe dintre persoanele prevăzute în art. 89 sunt obligate să întreţină aceeaşi persoană, ele vor contribui la plata întreţinerii, proporţional cu mijloacele ce au.
(2)Dacă părintele are drept la întreţinere de la mai mulţi copii, el poate, în caz de urgenţă, să pornească acţiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plătit întreţinerea se poate întoarce împotriva celorlalţi obligaţi pentru partea fiecăruia.
Art. 91
În cazul în care cel obligat în primul rând la întreţinere nu are mijloace îndestulătoare pentru a acoperi nevoile celui ce o cere, instanţa judecătorească va putea obliga pe celelalte persoane îndatorate la întreţinere să o completeze, în ordinea stabilită în art. 89.
Art. 92
Când cel obligat nu poate presta, în acelaşi timp, întreţinere tuturor celor care sunt în drept să i-o ceară, instanţa judecătorească, ţinând seama de nevoile fiecăreia dintre aceste persoane, poate hotărî fie ca întreţinerea să se plătească numai uneia dintre ele, fie ca întreţinerea să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptăţite să o ceară. În acest caz instanţa va hotărî, totodată, modul în care se va împărţi întreţinerea între persoanele care urmează a o primi.
Art. 93
(1)Obligaţia de întreţinere se execută în natură sau prin plata unei pensii în bani.
(2)Instanţa judecătorească va stabili felul şi modalităţile executării, ţinând seama de împrejurări.
Art. 94
(1)Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti.
(2)Instanţa judecătorească va putea mări sau micşora obligaţia de întreţinere sau hotărî încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreţinerea sau nevoia celui ce o primeşte.
(3)Când întreţinerea este datorată de părinte sau de cel care adoptă, ea se stabileşte până la o pătrime din câştigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii.
Art. 95
Obligaţia de întreţinere se stinge, în afară de cazul prevăzut în art. 96, prin moartea debitorului sau a celui îndreptăţit la pensia de întreţinere.
Art. 96
(1)Moştenitorul persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinerea fără a avea obligaţia legală, este ţinut, în măsura valorii bunurilor moştenite, să continue întreţinerea, dacă părinţii minorului au murit, sunt dispăruţi sau sunt în nevoie, însă numai cât timp cel întreţinut este minor.
(2)În cazul în care sunt mai mulţi moştenitori, obligaţia este solidară, fiecare dintre ei contribuind proporţional cu valoarea bunurilor moştenite.