Secţiunea i - Drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii minori - Codul Familiei din 1953 CODUL FAMILIEI al Romaniei - Actualizat
Brosura 1
Ieşit din vigoare Versiune de la: 24 Decembrie 2010
SECŢIUNEA I:Drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii minori
Art. 97
(1)Ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, ori adoptaţi.
(2)Ei exercită drepturile lor părinteşti numai în interesul copiilor.
Art. 98
(1)Măsurile privitoare la persoana şi bunurile copiilor se iau de către părinţi, de comun acord.
(2)Dacă unul dintre părinţi este mort, decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie sau, din orice împrejurare, se află în neputinţă de a-şi manifesta voinţa, celălalt părinte exercită singur drepturile părinteşti.
Art. 99
De câte ori se iveşte neînţelegere între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, autoritatea tutelară, după ce ascultă pe părinţi, hotărăşte potrivit cu interesul copilului.
Art. 100
(1)Copilul minor locuieşte la părinţii săi.
(2)Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul.
(3)În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa judecătorească, ascultând autoritatea tutelară, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide, ţinând seama de interesele copilului.
Art. 101
(1)Părinţii sunt datori să îngrijească de persoana copilului.
(2)Ei sunt obligaţi să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui, în conformitate cu ţelurile statului român, spre a-l face folositor colectivităţii.
Art. 102
Autoritatea tutelară poate da încuviinţare copilului, la cererea acestuia, după împlinirea vârstei de 14 ani, să-şi schimbe felul învăţăturii ori pregătirii profesionale stabilită de părinţi sau să aibă locuinţa pe care o cere desăvârşirea învăţăturii ori pregătirii profesionale.
_______
*) A se vedea nota de la art. 78 alin. 3.
Art. 103
(1)Părinţii au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept.
(2)Instanţa judecătorească va respinge cererea, dacă înapoierea este contrară intereselor copilului. Acesta va fi ascultat, dacă a împlinit vârsta de zece ani.
Art. 105
(1)Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor şi de a-l reprezenta în actele civile, până la data când el împlineşte vârsta de paisprezece ani.
(2)După împlinirea vârstei de paisprezece ani minorul îşi exercită singur drepturile şi îşi execută tot astfel obligaţiile, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor, spre a-l apăra împotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea.
(3)Dispoziţiile secţiunii a II-a din prezentul capitol vor fi aplicabile prin asemănare. Cu toate acestea, nu se va întocmi inventarul prevăzut în art. 126, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal.
Art. 106
Părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere.
Art. 107
(1)Copilul minor este întreţinut de părinţii săi.
(2)Dacă minorul are un venit propriu, care nu este îndestulător, părinţii au îndatorirea să asigure condiţiile necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională.
(3)În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere datorată de părinţi minorului, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se vor stabili de instanţa judecătorească cu ascultarea autorităţii tutelare.
Art. 108
(1)Autoritatea tutelară este obligată să exercite un control efectiv şi continuu asupra felului în care părinţii îşi îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana şi bunurile copilului.
(2)Delegaţii autorităţii tutelare au dreptul să viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze pe orice cale despre felul cum aceştia sunt îngrijiţi, în ceea ce priveşte sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, în conformitate cu ţelurile statului, pentru o activitate folositoare colectivităţii; la nevoie, ei vor da îndrumările necesare.
Art. 109
(1)Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtare abuzivă sau prin neglijenţă gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte ori dacă educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament faţă de România, instanţa judecătorească, la cererea autorităţii tutelare, va pronunţa decăderea părintelui din drepturile părinteşti.
(2)Citarea părinţilor şi a autorităţii tutelare este obligatorie.
Art. 110
Decăderea din drepturile părinteşti nu scuteşte pe părinte de îndatorirea de a da întreţinere copilului.
Art. 111
Autoritatea tutelară va îngădui părintelui decăzut din drepturile părinteşti să păstreze legături personale cu copilul, afară numai dacă, prin asemenea legături, creşterea, educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului ar fi în primejdie.
Art. 112
Instanţa judecătorească va reda părintelui decăzut din drepturile părinteşti exerciţiul acestor drepturi, dacă au încetat împrejurările care au dus la decădere, astfel încât, prin redarea acestor drepturi, creşterea, educarea, învăţătura, pregătirea profesională şi interesele patrimoniale ale copilului nu mai sunt în primejdie.