Titlul iii - Ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă şi a altor persoane - Codul Familiei din 1953 CODUL FAMILIEI al Romaniei - Actualizat
Brosura 1
Ieşit din vigoare Versiune de la: 24 Decembrie 2010
TITLUL III:Ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă şi a altor persoane
CAPITOLUL I:Ocrotirea minorului
SECŢIUNEA I:Drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii minori
Art. 97
(1)Ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, ori adoptaţi.
(2)Ei exercită drepturile lor părinteşti numai în interesul copiilor.
Art. 98
(1)Măsurile privitoare la persoana şi bunurile copiilor se iau de către părinţi, de comun acord.
(2)Dacă unul dintre părinţi este mort, decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie sau, din orice împrejurare, se află în neputinţă de a-şi manifesta voinţa, celălalt părinte exercită singur drepturile părinteşti.
Art. 99
De câte ori se iveşte neînţelegere între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, autoritatea tutelară, după ce ascultă pe părinţi, hotărăşte potrivit cu interesul copilului.
Art. 100
(1)Copilul minor locuieşte la părinţii săi.
(2)Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul.
(3)În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa judecătorească, ascultând autoritatea tutelară, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide, ţinând seama de interesele copilului.
Art. 101
(1)Părinţii sunt datori să îngrijească de persoana copilului.
(2)Ei sunt obligaţi să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui, în conformitate cu ţelurile statului român, spre a-l face folositor colectivităţii.
Art. 102
Autoritatea tutelară poate da încuviinţare copilului, la cererea acestuia, după împlinirea vârstei de 14 ani, să-şi schimbe felul învăţăturii ori pregătirii profesionale stabilită de părinţi sau să aibă locuinţa pe care o cere desăvârşirea învăţăturii ori pregătirii profesionale.
_______
*) A se vedea nota de la art. 78 alin. 3.
Art. 103
(1)Părinţii au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept.
(2)Instanţa judecătorească va respinge cererea, dacă înapoierea este contrară intereselor copilului. Acesta va fi ascultat, dacă a împlinit vârsta de zece ani.
Art. 105
(1)Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor şi de a-l reprezenta în actele civile, până la data când el împlineşte vârsta de paisprezece ani.
(2)După împlinirea vârstei de paisprezece ani minorul îşi exercită singur drepturile şi îşi execută tot astfel obligaţiile, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor, spre a-l apăra împotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea.
(3)Dispoziţiile secţiunii a II-a din prezentul capitol vor fi aplicabile prin asemănare. Cu toate acestea, nu se va întocmi inventarul prevăzut în art. 126, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal.
Art. 106
Părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere.
Art. 107
(1)Copilul minor este întreţinut de părinţii săi.
(2)Dacă minorul are un venit propriu, care nu este îndestulător, părinţii au îndatorirea să asigure condiţiile necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională.
(3)În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere datorată de părinţi minorului, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se vor stabili de instanţa judecătorească cu ascultarea autorităţii tutelare.
Art. 108
(1)Autoritatea tutelară este obligată să exercite un control efectiv şi continuu asupra felului în care părinţii îşi îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana şi bunurile copilului.
(2)Delegaţii autorităţii tutelare au dreptul să viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze pe orice cale despre felul cum aceştia sunt îngrijiţi, în ceea ce priveşte sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, în conformitate cu ţelurile statului, pentru o activitate folositoare colectivităţii; la nevoie, ei vor da îndrumările necesare.
Art. 109
(1)Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtare abuzivă sau prin neglijenţă gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte ori dacă educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament faţă de România, instanţa judecătorească, la cererea autorităţii tutelare, va pronunţa decăderea părintelui din drepturile părinteşti.
(2)Citarea părinţilor şi a autorităţii tutelare este obligatorie.
Art. 110
Decăderea din drepturile părinteşti nu scuteşte pe părinte de îndatorirea de a da întreţinere copilului.
Art. 111
Autoritatea tutelară va îngădui părintelui decăzut din drepturile părinteşti să păstreze legături personale cu copilul, afară numai dacă, prin asemenea legături, creşterea, educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului ar fi în primejdie.
Art. 112
Instanţa judecătorească va reda părintelui decăzut din drepturile părinteşti exerciţiul acestor drepturi, dacă au încetat împrejurările care au dus la decădere, astfel încât, prin redarea acestor drepturi, creşterea, educarea, învăţătura, pregătirea profesională şi interesele patrimoniale ale copilului nu mai sunt în primejdie.
SECŢIUNEA II:Tutela minorului
Art. 113
În cazul în care ambii părinţi fiind morţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti, puşi sub interdicţie, dispăruţi ori declaraţi morţi, copilul este lipsit de îngrijirea ambilor părinţi, precum şi în cazul prevăzut în art. 851), copilul va fi pus sub tutelă.
Art. 115
Au obligaţia ca, în termen de cel mult cinci zile de la data când se află de existenţa unui minor lipsit de îngrijire părintească în cazurile prevăzute în art. 113, să înştiinţeze autoritatea tutelară:
a)persoanele apropiate minorului, precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul;
b)serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi biroul notarului public, cu prilejul deschiderii unei moşteniri;
c)instanţele judecătoreşti, parchetul şi poliţia, cu prilejul pronunţării, luării sau executării unor măsuri privative de libertate;
d)organele administraţiei publice, organizaţiile obşteşti, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană.
Art. 116
Numirea tutorelui se face de autoritatea tutelară, din oficiu sau la încunoştinţarea acesteia, de către cei arătaţi în art. 115.
Art. 117
(1)Nu poate fi tutore:
a)minorul sau cel pus sub interdicţie;
b)cel decăzut din drepturile părinteşti sau declarat incapabil de a fi tutore;
c)cel căruia i s-a respins exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări;
d)cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege şi de a fi ales deputat;
e)cel care, exercitând o altă tutelă, a fost îndepărtat din aceasta;
f)cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei.
(2)Când vreuna dintre împrejurările arătate în prezentul articol se iveşte în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat.
Art. 118
(1)Cel numit tutore nu poate refuza această sarcină.
(2)Cu toate acestea, poate refuza sarcina tutelei:
a)cel care are vârsta de şaizeci ani împliniţi;
b)femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de opt ani;
c)cel care creşte şi educă doi sau mai mulţi copii;
d)cel care exercită o altă tutelă sau o curatelă;
e)cel care din cauza bolii, a infirmităţii, a felului îndeletnicirii, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar putea să îndeplinească această sarcină.
(3)Dacă vreuna dintre împrejurările arătate în prezentul articol se iveşte în timpul tutelei, tutorele poate cere să fie înlocuit.
Art. 119
(1)Autoritatea tutelară va comunica în scris tutorelui numirea sa şi va afişa decizia de numire la primăria de la domiciliul minorului.
(2)Drepturile şi îndatoririle tutorelui încep de la primirea comunicării.
(3)Între timp autoritatea tutelară poate lua măsurile provizorii cerute de interesele minorului.
Art. 120
Tutorele care, fiind în exerciţiul atribuţiilor sale, a cerut înlocuirea, este obligat să-şi exercite aceste atribuţii până la rezolvarea cererii sale de înlocuire.
Art. 121
(1)Tutela este o sarcină gratuită.
(2)Cu toate acestea, autoritatea tutelară, ţinând seama de munca depusă în administrarea averii şi de starea materială a minorului şi a tutorelui, va putea acorda acestuia din urmă o remuneraţie, care nu va depăşi zece la sută din veniturile bunurilor minorului. Autoritatea tutelară, potrivit împrejurărilor, va putea modifica sau suprima această remuneraţie.
Art. 122
Minorul pus sub tutelă locuieşte la tutore. Numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare, minorul poate avea o altă locuinţă.
Art. 123
(1)Tutorele are obligaţia de a îngriji de persoana minorului.
(2)El este obligat să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea sa fizică, de educarea, învăţătura, şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui, în conformitate cu ţelurile statului, spre a-l face folositor colectivităţii.
Art. 124
(1)Tutorele are obligaţia de a administra bunurile minorului şi de a-l reprezenta în actele civile, însă numai până la data când acesta împlineşte vârsta de paisprezece ani.
(2)După împlinirea vârstei de paisprezece ani, minorul îşi exercită singur drepturile şi îşi execută tot astfel obligaţiile, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a tutorelui, spre a-l apăra împotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea.
Art. 126
(1)După numirea tutorelui şi în prezenţa acestuia, un delegat al autorităţii tutelare va verifica la faţa locului toate bunurile minorului, întocmind, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, un inventar, care va fi supus aprobării autorităţii tutelare.
(2)Creanţele pe care le au faţă de minor tutorele, soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui pot fi plătite numai cu aprobarea autorităţii tutelare.
Art. 127
(1)Autoritatea tutelară va stabili suma anuală necesară pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale. Ea va putea modifica, potrivit împrejurărilor, această sumă.
(2)Cheltuielile necesare pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sunt îndestulătoare, autoritatea tutelară va dispune vânzarea bunurilor minorului.
(3)Dacă minorul este lipsit de bunuri şi nu are părinţi sau alte rude care sunt obligaţi de lege să-i dea întreţinere, autoritatea tutelară va cere Direcţiei judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale*) să contribuie la întreţinerea lui.
_______
*) În prezent, Direcţia de muncă şi ocrotiri sociale.
Art. 128
Este oprit să se încheie acte juridice între tutore, soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui, de o parte, şi minor, de alta.
Art. 129
(1)Tutorele nu poate, în numele minorului, să facă donaţii şi nici să garanteze obligaţia altuia.
(2)Tutorele nu poate, fără prealabila încuviinţare a autorităţii tutelare, să facă valabil înstrăinarea ori gajarea bunurilor minorului, renunţarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum şi să încheie orice alte acte care depăşesc dreptul de a administra.
(3)Actele făcute cu încălcarea dispoziţiilor de mai sus sunt anulabile.
(4)Cu toate acestea, tutorele poate înstrăina, fără prealabila încuviinţare a autorităţii tutelare, bunurile supuse pieirii ori stricăciunii, precum şi bunurile devenite nefolositoare pentru minor, dacă valoarea acestora din urmă nu depăşeşte suma de două sute cinzeci de lei.
Art. 130
(1)Autoritatea tutelară va acorda încuviinţarea, numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor.
(2)Încuviinţarea se va da pentru fiecare act în parte.
(3)În caz de vânzare, încuviinţarea va arăta dacă vânzarea se va face prin bună învoială sau în alt mod.
(4)În toate cazurile, autoritatea tutelară poate indica tutorelui modul în care se întrebuinţează sumele de bani obţinute.
Art. 131
(1)Sumele de bani care întrec nevoile întreţinerii minorului şi ale administrării bunurilor sale, precum şi hârtiile de valoare, vor fi depuse, pe numele minorului, la o casă de păstrare de stat, de unde nu vor putea fi ridicate decât cu încuviinţarea autorităţii tutelare.
(2)Tutorele poate depune şi sumele necesare întreţinerii, tot pe numele minorului. Acestea se vor trece într-un cont separat şi vor putea fi ridicate de tutore fără încuviinţarea prevăzută în alineatul precedent.
Art. 132
Ori de câte ori se ivesc între tutore şi minor interese contrare, care nu sunt dintre cele care trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, autoritatea tutelară va numi un curator.
Art. 133
(1)Minorul care a împlinit vârsta de paisprezece ani încheie actele juridice cu încuviinţarea prealabilă a tutorelui, iar în cazurile prevăzute în art. 132 şi 152 lit. c), cu încuviinţarea prealabilă a curatorului.
(2)Dacă actul pe care minorul urmează să-l încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate încheia decât cu încuviinţarea autorităţii tutelare, va fi necesară şi prealabila încuviinţare a acesteia.
(3)Minorul nu poate să facă, nici chiar cu încuviinţare, donaţii şi nici să garanteze obligaţia altuia.
(4)Actele făcute cu încălcarea dispoziţiilor de mai sus sunt anulabile.
Art. 134
(1)Tutorele este dator să prezinte anual autorităţii tutelare o dare de seamă despre modul cum a îngrijit de minor, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia.
(2)Darea de seamă se va prezenta autorităţii tutelare în termen de treizeci de zile de la sfârşitul anului calendaristic.
(3)În afară de darea de seamă anuală, tutorele este obligat, la cererea autorităţii tutelare, să dea oricând dări de seamă despre felul cum a îngrijit de minor, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia.
Art. 135
Autoritatea tutelară va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului şi la cheltuielile făcute cu întreţinerea acestuia şi cu administrarea bunurilor sale şi, dacă sunt regulat întocmite şi corespund realităţii, va da descărcare tutorelui.
Art. 136
(1)Autoritatea tutelară va exercita un control efectiv şi continuu asupra modului în care tutorele îşi îndeplineşte îndatoririle sale cu privire la minor şi bunurile acestuia, dispoziţiile art. 108 alin. (2) fiind aplicabile.
(2)Pentru înlesnirea controlului, autoritatea tutelară va putea cere colaborarea organelor administraţiei publice1) şi instituţiilor de ocrotire.
Art. 137
Felul învăţăturii sau pregătirii profesionale, ce minorul primea la data numirii tutorelui, nu poate fi schimbat de acesta decât cu încuviinţarea autorităţii tutelare.
Art. 138
(1)Minorul, precum şi toţi cei prevăzuţi în art. 115, pot face plângere autorităţii tutelare cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor.
(2)Tutorele va fi îndepărtat dacă săvârşeşte un abuz, o neglijenţă gravă sau fapte care îl fac nevrednic de a fi tutore, precum şi dacă nu îşi îndeplineşte mulţumitor sarcina.
Art. 140
(1)La încetarea tutelei, tutorele este dator ca, în termen de cel mult treizeci de zile, să prezinte autorităţii tutelare o dare de seamă generală. El are aceeaşi îndatorire şi în caz de îndepărtare din tutelă.
(2)Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate, după caz, fostului minor, moştenitorilor acestuia sau noului tutore.
Art. 141
(1)După predarea bunurilor, verificarea socotelilor şi aprobarea lor, autoritatea tutelară va da tutorelui descărcare de gestiunea sa.
(2)Chiar dacă autoritatea tutelară a dat tutorelui descărcare de gestiune, acesta răspunde pentru paguba pricinuită prin culpa sa.
(3)Tutorele care înlocuieşte pe un alt tutore are obligaţia să ceară fostului tutore repararea pagubelor ce acesta a pricinuit minorului prin culpa sa.
CAPITOLUL II:Interdicţia
Art. 142
(1)Cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei mintale ori debilităţii mintale, va fi pus sub interdicţie.
(2)Pot fi puşi sub interdicţie şi minorii.
Art. 143
Interdicţia poate fi cerută de autoritatea tutelară, precum şi de toţi cei prevăzuţi în art. 115.
Art. 144
(1)Interdicţia se pronunţă de instanţa judecătorească cu concluziile procurorului şi îşi produce efectele de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
(2)După ce a rămas irevocabilă, hotărârea se va comunica, fără întârziere, de către instanţa judecătorească ce a pronunţat-o, instanţei locului unde actul de naştere al celui pus sub interdicţie a fost înregistrat, spre a fi transcrisă în registrul anume destinat.
(3)Când sentinţa judecătoriei prin care s-a pronunţat interdicţia a fost atacată cu apel sau recurs şi acesta a fost respins, instanţa de apel sau, după caz, de recurs va face ea însăşi comunicarea prevăzută de acest articol, trimiţând, în copie, dispozitivul sentinţei.
(4)Incapacitatea celui pus sub interdicţie nu va putea fi opusă unui al treilea decât de la data transcrierii hotărârii, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut interdicţia pe altă cale.
Art. 145
(1)Hotărârea de punere sub interdicţie rămasă irevocabilă va fi comunicată de instanţa judecătorească autorităţii tutelare, care va desemna un tutore.
(2)De asemenea, hotărârea de punere sub interdicţie rămasă irevocabilă va fi comunicată medicului şef al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, pentru ca aceasta să instituie asupra celui interzis, potrivit instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii, o supraveghere medicală permanentă.
Art. 146
În caz de nevoie şi până la rezolvarea cererii de punere sub interdicţie, autoritatea tutelară va putea numi un curator pentru îngrijirea persoanei şi reprezentarea celui a cărui interdicţie a fost cerută, precum şi pentru administrarea bunurilor.
Art. 147
Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie, în măsura în care legea nu dispune altfel.
Art. 148
Tutorele celui pus sub interdicţie este în drept să ceară înlocuirea sa după trei ani de la numire.
Art. 149
(1)Tutorele este dator să îngrijească de persoana celui pus sub interdicţie, spre a-i grăbi vindecarea şi a-i îmbunătăţi condiţiile de viaţă; în acest scop, se vor întrebuinţa veniturile şi, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdicţie.
(2)Autoritatea tutelară, de acord cu serviciul sanitar competent şi ţinând seama de împrejurări, va hotărî dacă cel pus sub interdicţie va fi îngrijit la locuinţa lui ori într-o instituţie sanitară.
Art. 150
(1)Minorul care, la data punerii sub interdicţie, se află sub ocrotirea părinţilor, va rămâne sub această ocrotire până la data când devine major, fără a i se numi un tutore. Dispoziţiile art. 149 sunt aplicabile şi situaţiei prevăzute în prezentul alineat.
(2)Dacă la data când minorul devine major el se află încă sub interdicţie, autoritatea tutelară va numi un tutore.
(3)În cazul în care, la data punerii sub interdicţie minorul se afla sub tutelă, autoritatea tutelară va hotărî dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau va numi un nou tutore.
Art. 151
(1)Dacă au încetat cauzele care au provocat interdicţia, instanţa judecătorească va pronunţa, ascultând concluziile procurorului, ridicarea ei.
(2)Cererea se va putea face de cel pus sub interdicţie, de tutore, precum şi de toţi cei prevăzuţi în art. 115.
(3)Hotărârea care pronunţă ridicarea interdicţiei îşi produce efectele de la data când a rămas irevocabilă. Ea se va comunica, de către instanţa judecătorească care a pronunţat-o, instanţei locului unde s-a transcris hotărârea de punere sub interdicţie, spre a fi de asemenea transcrisă în registrul prevăzut de art. 144 şi totodată, spre a se face în acelaşi registru menţiune despre ridicarea interdicţiei, pe marginea hotărârii care a pronunţat interdicţia.
(4)Încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă unui al treilea decât de la data când, potrivit dispoziţiilor alineatului precedent, a fost făcută menţiune despre ridicarea interdicţiei, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut ridicarea interdicţiei pe altă cale.
CAPITOLUL III:Curatela
Art. 152
În afară de alte cazuri prevăzute de lege, autoritatea tutelară va putea institui curatela:
a)dacă, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoană, deşi capabilă, nu poate, personal, să-şi administreze bunurile sau să-şi apere interesele în condiţii mulţumitoare şi, din motive temeinice, nu-şi poate numi un reprezentant;
b)dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deşi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare;
c)dacă, din cauza bolii sau din alte motive, părintele sau tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele persoanei ce reprezintă sau ale cărui acte le încuviinţează;
d)dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar general;
e)dacă o persoană a dispărut fără a se avea ştiri despre ea şi nu a lăsat un mandatar general.
Art. 153
În cazurile prevăzute în art. 152, instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacităţii celui pe care curatorul îl reprezintă.
Art. 154
(1)Curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soţului său, a rudelor, a celor arătaţi în art. 115, precum şi a tutorelui, în cazul prevăzut în art. 152 lit. c). Autoritatea tutelară poate institui curatela şi din oficiu.
(2)Curatela nu se poate institui decât cu consimţământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimţământul nu poate fi dat.
Art. 155
(1)În cazurile în care se instituie curatela se aplică regulile de la mandat.
(2)Autoritatea tutelară poate da instrucţiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urmă nu este în măsură să o facă.
Art. 157
Dacă au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicată de autoritatea tutelară la cererea curatorului, a celui reprezentat, a oricăruia dintre cei prevăzuţi în art. 115 ori din oficiu.
CAPITOLUL IV:Autoritatea tutelară*)
________
*) A se vedea nota de la art. 78.
Art. 158
Atribuţiile de autoritate tutelară aparţin organelor executive şi de dispoziţie ale consiliilor locale comunale, orăşeneşti, municipale sau de sector al municipiului Bucureşti.
________
*) A se vedea nota de la art. 4.
Art. 159
Autoritatea tutelară competentă este:
a)pentru ocrotirea părintească şi tutela minorului, cea de la domiciliul minorului;
b)pentru tutela persoanei pusă sub interdicţie, cea de la domiciliul acestuia;
c)pentru curatela prevăzută în art. 152 lit. a) sau c), cea de la domiciliul persoanei reprezentate sau al minorului de paisprezece ani;
d)în cazul prevăzut în art. 152 lit. b), fie autoritatea tutelară de la domiciliul persoanei reprezentate, fie autoritatea tutelară de la locul unde trebuie luate măsurile urgente;
e)pentru curatela prevăzută în art. 152 lit. d) sau e), cea de la ultimul domiciliu din ţară al celui lipsă ori al celui dispărut.
Art. 160
Deciziile autorităţii tutelare pot fi atacate la autoritatea ierarhic superioară, care, potrivit legii, exercită atribuţii de îndrumare şi control.
CAPITOLUL V:DISPOZIŢII FINALE
Art. 161
Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 februarie 1954.
Publicat în Broşura nr. 1 din 26 iulie 1993.