Art. 42. - Art. 42: Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în afara teritoriului României - Codul de Procedura Penala din 2010 (LEGEA nr. 135/2010)
M.Of. 486
În vigoare Versiune de la: 11 Noiembrie 2025
Art. 42: Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în afara teritoriului României
(1)Infracţiunile săvârşite în afara teritoriului României se judecă de către instanţele în a căror circumscripţie se află locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică.
(2)Dacă inculpatul nu locuieşte sau, după caz, nu are sediul în România, iar infracţiunea este de competenţa judecătoriei, aceasta se judecă de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, iar în celelalte cazuri, de instanţa competentă după materie ori după calitatea persoanei din municipiul Bucureşti, în afară de cazul când prin lege se dispune altfel.
(3)Infracţiunea săvârşită pe o navă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află primul port român în care ancorează nava, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(4)Infracţiunea săvârşită pe o aeronavă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.
(5)Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe teritoriul român, competenţa este cea prevăzută la alin. (1) şi (2), în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (2361)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (2361)
- Sentinta nr. RJ 46gd25g8e/2025 din 07-oct-2025, Judecatoria Gura Hont, braconaj - (Legea 407/2006) (Penal)
- Incheiere nr. RJ 46gdd649d/2025 din 03-oct-2025, Judecatoria Campina, braconaj - (Legea 407/2006) (Penal)
- Sentinta nr. RJ 73d352937/2025 din 11-sept-2025, Judecatoria Satu Mare, recunoasterea hotararilor penale sau a altor acte judiciare straine (Legea 302/2004) (Penal)