Titlul ii - COMPETENŢA - Codul de Procedura Penala din 1968 CODUL DE PROCEDURA PENALA AL ROMANIEI

M.Of. 78

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Iunie 2013
TITLUL II:COMPETENŢA
CAPITOLUL I:FELURILE COMPETENŢEI
SECŢIUNEA I:Competenţa după materie si după calitatea persoanei
Art. 25: Competenţa judecătoriei
(1)Judecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
(2)Judecătoria soluţionează şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

Art. 26: Competenţa tribunalului militar
(1)Tribunalul militar:
1.judecă în primă instanţă:
a)infracţiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal, precum şi alte infracţiuni săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date în competenţa altor instanţe;
b)[textul din Art. 26, alin. (1), punctul 1., litera B. din partea 1, titlul II, capitolul I, sectiunea I a fost abrogat la 07-sep-2006 de Art. I, punctul 5. din Legea 356/2006]
2.judecă şi soluţionează şi alte cauze anume prevăzute de lege.

Art. 27: Competenţa tribunalului
(1)Tribunalul:
1.judecă în primă instanţă:
a)infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 174-177, art. 179, art. 189 alin. 3-5, art. 197 alin. 3, art. 211 alin. 3, art. 212 alin. 3, art. 215 alin. 5, art. 254, art. 255, art. 257, art. 266-270, art. 2791, art. 312 şi art. 317, precum şi infracţiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive;

b)infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei;

c)[textul din Art. 27, alin. (1), punctul 1., litera C. din partea 1, titlul II, capitolul I, sectiunea I a fost abrogat la 07-sep-2006 de Art. I, punctul 7. din Legea 356/2006]
d)infracţiunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri;

e)infracţiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul bancar;
e1)infracţiunile de spălare a banilor şi infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare.

f)alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2.[textul din Art. 27, alin. (1), punctul 2. din partea 1, titlul II, capitolul I, sectiunea I a fost abrogat la 25-nov-2010 de Art. XVIII, punctul 4. din Legea 202/2010]
3.ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.soluţionează conflictele de competenţă ivite între judecătoriile din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

Art. 28: Competenţa tribunalului militar teritorial
(1)Tribunalul militar teritorial:
1.judecă în primă instanţă:
a)infracţiunile menţionate în art. 27 pct. 1 lit. a)-e1), săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv;

b)alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2.[textul din Art. 28, alin. (1), punctul 2. din partea 1, titlul II, capitolul I, sectiunea I a fost abrogat la 25-nov-2010 de Art. XVIII, punctul 6. din Legea 202/2010]
3.ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele militare privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de tribunalul militar în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de tribunalul militar în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunalele militare din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

Art. 281: Competenţa Curţii de Apel
(1)Curtea de Apel:
1.judecă în primă instanţă:
a)infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi infracţiunile privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale;

a1)infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 2531, art. 273-276 când s-a produs o catastrofă de cale ferată şi art. 356-361;

b)infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi;

b1)infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai înaltului cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;
b2)infracţiunile săvârşite de magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe;
b3)infracţiunile săvârşite de membrii Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ şi de Avocatul Poporului.

c)[textul din Art. 28^1, alin. (1), punctul 1., litera C. din partea 1, titlul II, capitolul I, sectiunea I a fost abrogat la 07-sep-2006 de Art. I, punctul 14. din Legea 356/2006]
d)alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
e)[textul din Art. 28^1, alin. (1), punctul 1., litera E. din partea 1, titlul II, capitolul I, sectiunea I a fost abrogat la 01-ian-2004 de Art. I, punctul 18. din Legea 281/2003]
f)[textul din Art. 28^1, alin. (1), punctul 1., litera F. din partea 1, titlul II, capitolul I, sectiunea I a fost abrogat la 01-ian-2004 de Art. I, punctul 18. din Legea 281/2003]
2.ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de tribunale;
3.ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunale sau între judecătorii şi tribunale din circumscripţia sa ori între judecătorii din circumscripţia unor tribunale diferite aflate în circumscripţia Curţii, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

5.soluţionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor condamnate în străinătate.

6.soluţionează cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege.

Art. 282: Competenţa Curţii Militare de Apel
(1)Curtea Militară de Apel:
1.judecă în primă instanţă:
a)infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi art. 356-361, săvârşite de militari;

b)infracţiunile săvârşite de judecătorii tribunalelor militare şi ai tribunalelor militare teritoriale, precum şi de procurorii militari de la parchetele militare de pe lângă aceste instanţe;
c)alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2.ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunalele militare teritoriale;
3.ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de tribunalul militar în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului militar teritorial, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare şi tribunalele militare teritoriale ori între tribunalele militare din raza de competenţă a unor tribunale militare teritoriale diferite, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

5.soluţionează cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege.

Art. 29: Competenţa Curţii Supreme de Justiţie
(1)Curtea Supremă de Justiţie:
1.judecă în primă instanţă:
a)infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi europarlamentari;
b)infracţiunile săvârşite de membrii Guvernului;
c)infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale;
d)infracţiunile săvârşite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
e)infracţiunile săvârşite de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
f)infracţiunile săvârşite de mareşali, amirali, generali şi chestori;
g)alte cauze date prin lege în competenţa sa;

2.ca instanţă de recurs, judecă:
a)recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
b)recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, ca instanţe de apel, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
c)recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă, de secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, precum şi alte cazuri prevăzute de lege;

3.judecă recursurile în interesul legii;
4.[textul din Art. 29, alin. (1), punctul 4. din partea 1, titlul II, capitolul I, sectiunea I a fost abrogat la 23-dec-2004 de Art. I, punctul 1. din Legea 576/2004]
5.soluţionează:
a)conflictele de competenţă în cazurile în care Curtea Supremă de Justiţie este instanţa superioară comună;
b)cazurile în care cursul justiţiei este întrerupt;
c)cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege;

d)alte cazuri anume prevăzute de lege.

SECŢIUNEA II:Competenţa teritorială
Art. 30: Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în ţară
(1)Competenţa după teritoriu este determinată de:
a)locul unde a fost săvârşită infracţiunea;
b)locul unde a fost prins făptuitorul;
c)locul unde locuieşte făptuitorul;
d)locul unde locuieşte persoana vătămată.
(2)Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin. 1, în a cărei rază teritorială s-a efectuat urmărirea penală.
(3)Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sau de către parchetele de pe lângă curţile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judeţean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în alin. 1 îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal.

(4)Prin "locul săvârşirii infracţiunii" se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.
Art. 31: Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în străinătate
(1)Infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării se judecă, după caz, de către instanţele civile sau militare în a căror circumscripţie îşi are domiciliul sau locuieşte făptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, iar fapta este de competenţa judecătoriei, se judecă de Judecătoria Sectorului 2, iar în celelalte cazuri, de instanţa competentă după materie şi calitatea persoanei, din municipiul Bucureşti, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

(2)Infracţiunea săvârşită pe o navă este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află primul port român în care ancorează nava, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(3)Infracţiunea săvârşită pe o aeronavă este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.
(4)Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe teritoriul român, competenţa este cea prevăzută în alin. 1, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
SECŢIUNEA III:Competenţa în caz de indivizibilitate şi conexitate
Art. 32: Reunirea cauzelor
(1)În caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecata în primă instanţă, dacă are loc în acelaşi timp pentru toate faptele şi pentru toţi făptuitorii, se efectuează de aceeaşi instanţă.
Art. 33: Cazurile de indivizibilitate
(1)Este indivizibilitate:
a)când la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane;
b)când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite prin acelaşi act;
c)în cazul infracţiunii continuate sau în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracţiune.
Art. 34: Cazurile de conexitate
(1)Este conexitate:
a)când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc;
b)când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite în timp ori în loc diferit, după o prealabilă înţelegere între infractori;
c)când o infracţiune este săvârşită pentru a pregăti, a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracţiuni, ori este săvârşită pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni;
d)când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea cauzelor se impune pentru o bună înfăptuire a justiţiei.
Art. 35: Competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate
(1)În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competenţa în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi făptuitorii revine instanţei mai întâi sesizate, iar dacă competenţa după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.
(2)Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta militară, competenţa revine instanţei civile.

(3)Dacă instanţa militară este superioară în grad, competenţa revine instanţei civile echivalente în grad cu instanţa militară.

(4)Competenţa de a judeca cauzele reunite rămâne dobândită instanţei, chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competenţa acestei instanţe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunţat achitarea.

(5)Tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se referă, iar dacă competenţa după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.

Art. 36: Instanţa competentă a hotărî reunirea cauzelor
(1)Reunirea cauzelor se hotărăşte de instanţa căreia îi revine competenţa de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 35.
(2)În cazul prevăzut în art. 35 alin. 3, reunirea cauzelor se hotărăşte de instanţa militară, care trimite dosarul instanţei civile căreia îi revine competenţa.

Art. 37: Cazuri speciale
(1)În cazurile de indivizibilitate prevăzute în art. 33 lit. a) şi b), precum şi în cele de conexitate, cauzele sunt reunite dacă ele se află în faţa primei instanţe de judecată, chiar după desfiinţarea hotărârii cu trimitere de către instanţa de apel sau după casarea cu trimitere de către instanţa de recurs.
(2)Cauzele se reunesc şi la instanţele de apel, precum şi la cele de recurs, de acelaşi grad, dacă se află în acelaşi stadiu de judecată.
(3)În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c) cauzele trebuie să fie reunite întotdeauna.
Art. 38: Disjungerea
(1)În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a), precum şi în toate cazurile de conexitate, instanţa poate dispune, în interesul unei bune judecăţi, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre infracţiuni să se facă separat.
SECŢIUNEA IV:Dispoziţii comune
Art. 39: Excepţii de necompetenţă
(1)Excepţia de necompetenţă materială şi cea de necompetenţă după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronunţarea hotărârii definitive.
(2)Excepţia de necompetenţă teritorială poate fi ridicată numai până la citirea actului de sesizare în faţa primei instanţe de judecată.
(3)Excepţiile de necompetenţă pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părţi, sau puse în discuţia părţilor din oficiu.
Art. 40: Competenţa în caz de schimbare a calităţii inculpatului
(1)Când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:
a)fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului;
b)s-a dat o hotărâre în primă instanţă.

(2)Dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei, cu excepţia infracţiunilor săvârşite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1.

Art. 41: Competenţa în caz de schimbare a încadrării juridice sau a calificării
(1)Instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca chiar dacă constată, după efectuarea cercetării judecătoreşti, că infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare.
(2)Schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă, intervenită în cursul judecării cauzei, nu atrage incompetenta instanţei de judecată, afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel.
Art. 42: Declinarea de competenţă
(1)Instanţa de judecată care îşi declină competenţa trimite dosarul instanţei de judecată arătată ca fiind competentă prin hotărârea de declinare.
(2)Dacă declinarea a fost determinată de competenţa materială sau după calitatea persoanei, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite şi poate menţine măsurile dispuse de instanţa desesizată.
(3)În cazul declinării pentru necompetenţă teritorială, actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin.
(4)Hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă apelului şi nici recursului.
Art. 43: Conflictul de competenţă
(1)Când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comună.
(2)Când conflictul de competenţă se iveşte între o instanţă civilă şi una militară, soluţionarea conflictului este de competenţa Curţii Supreme de Justiţie.
(3)Instanţa ierarhic superioară comună este sesizată în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa.
(4)În toate cazurile, sesizarea se poate face şi de procuror sau de părţi.
(5)Până la soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă judecata se suspendă.
(6)Instanţa care şi-a declinat competenţa ori s-a declarat competentă cea din urmă ia măsurile şi efectuează actele ce reclamă urgenţă.
(7)Instanţa ierarhic superioară comună hotărăşte asupra conflictului de competenţă cu citarea părţilor.
(8)Când instanţa sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţă constată că acea cauză este de competenţa altei instanţe decât cele între care a intervenit conflictul şi faţă de care nu este instanţă superioară comună trimite dosarul instanţei superioare comune.
(9)Instanţa căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competenţei nu se mai poate declara necompetentă, afară de cazul în care, în urma noii situaţii de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătoreşti, se constată că fapta constituie o infracţiune dată prin lege în competenţa altei instanţe.
(10)Instanţa căreia i s-a trimis cauza aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 42 alin. 2.
Art. 44: Chestiuni prealabile
(1)Instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă de care depinde soluţionarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instanţe.
(2)Chestiunea prealabilă se judecă de către instanţa penală, potrivit regulilor şi mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune.
(3)Hotărârea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.
Art. 45: Dispoziţii care se aplică la urmărirea penală
(1)Dispoziţiile cuprinse în art. 30-36, 38, 40, 42 şi 44 se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale.
(11)Prevederile art. 35 alin. 4 nu se aplică în faza de urmărire penală.

(12)Declinarea de competenţă se dispune prin ordonanţă.

(2)Când nici unul din locurile arătate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut, competenţa revine organului de urmărire penală care a fost mai întâi sesizat.
(3)În caz de sesizări simultane, precăderea se stabileşte în ordinea enumerării de la art. 30 alin. 1.
(4)Dacă în raport cu vreunul din criteriile arătate în art. 30 alin. 1 sunt competente mai multe organe de urmărire penală, competenţa revine organului care a fost mai întâi sesizat.
(41)În caz de indivizibilitate sau conexitate între infracţiuni pentru care competenţa aparţine Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, competenţa de a efectua urmărirea penală în cauza reunită aparţine organului de urmărire penală specializat mai întâi sesizat. Dispoziţia nu este aplicabilă în situaţia în care s-a dispus disjungerea cu privire la infracţiunea care atrage competenţa celeilalte structuri.

(5)Urmărirea penală a infracţiunilor săvârşite în condiţiile prevăzute în 31 se efectuează de către organul de urmărire penală din circumscripţia instanţei competente să judece cauza.

(6)Conflictul de competenţă între doi sau mai mulţi procurori se rezolvă de către procurorul superior comun acestora. Când conflictul se iveşte între două sau mai multe organe de cercetare penală, competenţa se stabileşte de către procurorul care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală a acestor organe.
CAPITOLUL II:INCOMPATIBILITATEA ŞI STRĂMUTAREA
SECŢIUNEA I:Incompatibilitatea
Art. 46: Rudenia între judecători
(1)Judecătorii care sunt soţi, rude sau afini între ei, până la gradul al patrulea inclusiv, nu pot face parte din acelaşi complet de judecată.

Art. 47: Judecător care s-a pronunţat anterior
(1)Judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.

(2)De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză.
Art. 48: Alte cauze de incompatibilitate
(1)Judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectivă:
a)a pus în mişcare acţiunea penală sau a dispus trimiterea în judecată ori a pus concluzii în calitate de procuror la instanţa de judecată, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale;

b)a fost reprezentant sau apărător al vreuneia din părţi;
c)a fost expert sau martor;
d)există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soţul sau vreo rudă apropiată.
e)soţul, ruda sau afinul său, până la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat acte de urmărire penală, a supravegheat urmărirea penală, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive, în cursul urmăririi penale;
f)este soţ, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre părţi sau cu avocatul ori mandatarul acesteia;
g)există duşmănie între el, soţul sau una dintre rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv şi una dintre părţi, soţul sau rudele acesteia până la gradul al treilea inclusiv;
h)este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
i)a primit liberalităţi de la una dintre părţi, avocatul sau mandatarul acesteia.

(2)Judecătorul este incompatibil de a participa la judecarea unei cauze în căile de atac, atunci când soţul, ruda ori afinul său până la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi cauze.

Art. 49: Incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penală, a magistratului-asistent şi a grefierului
(1)Dispoziţiile art. 46 se aplică procurorului şi magistratului-asistent sau, după caz, grefierului de şedinţă, când cauza de incompatibilitate există între ei sau între vreunul dintre ei şi unul dintre membrii completului de judecată.

(2)Dispoziţiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 48 alin. 1 lit. b)-i) şi alin. 2 se aplică procurorului, persoanei care efectuează cercetarea penală, magistratului-asistent şi grefierului de şedinţă.

(3)Procurorul care a participat ca judecător la soluţionarea cauzei în primă instanţă nu poate pune concluzii la judecarea ei în căile de atac.

(4)Persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă să procedeze la refacerea acesteia, când refacerea este dispusă de instanţă.

Art. 50: Abţinerea
(1)Persoana incompatibilă este obligată să declare, după caz, preşedintelui instanţei, procurorului care supraveghează cercetarea penală sau procurorului ierarhic superior, că se abţine de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul abţinerii.
(2)Declaraţia de abţinere se face de îndată ce persoana obligată la aceasta a luat cunoştinţă de existenta cazului de incompatibilitate.
Art. 51: Recuzarea
(1)În cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declaraţie de abţinere, poate fi recuzată atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, de oricare dintre părţi, de îndată ce partea a aflat despre existenţa cazului de incompatibilitate.
(2)Recuzarea se formulează oral sau în scris, cu arătarea pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate invocat şi a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzării. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecători care compun completul de judecată.

(3)Nerespectarea condiţiilor prevăzute în alin. 2 sau recuzarea aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate şi pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formulării unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsă atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constată de completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat.
(4)Completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunţă asupra măsurilor preventive.

Art. 52: Procedura de soluţionare în cursul judecăţii
(1)Abţinerea sau recuzarea judecătorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se soluţionează de un alt complet, în şedinţă secretă, fără participarea celui ce declară că se abţine sau care este recuzat.

(2)Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţă, iar dacă se găseşte necesar, şi părţile, precum şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se cere.
(3)Când abţinerea sau recuzarea priveşte cazul prevăzut în art. 46 şi 49 alin. 1, instanţa, admiţând recuzarea, stabileşte care dintre persoanele arătate în menţionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.
(4)În caz de admitere a abţinerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin.
(5)Când pentru soluţionarea abţinerii sau a recuzării nu se poate alcătui completul potrivit alin. 1, abţinerea sau recuzarea se soluţionează de instanţa ierarhic superioară. În cazul în care găseşte întemeiată abţinerea sau recuzarea şi, din cauza abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată la instanţa competentă să soluţioneze cauza, instanţa ierarhic superioară desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia s-a formulat abţinerea sau recuzarea.

(51)Este inadmisibilă recuzarea judecătorului chemat să decidă asupra recuzării.

(6)Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac.
(7)[textul din Art. 52, alin. (7) din partea 1, titlul II, capitolul II, sectiunea I a fost abrogat la 01-iul-2004 de Art. 1, punctul 1. din Ordonanta urgenta 55/2004]
Art. 53: Procedura de soluţionare în cursul urmăririi penale
(1)În cursul urmăririi penale, asupra abţinerii sau recuzării persoanei care efectuează cercetarea penală ori a procurorului se pronunţă procurorul care supraveghează cercetarea penală sau procurorul ierarhic superior.

(2)Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectuează cercetarea penală se adresează fie acestei persoane, fie procurorului. În cazul în care cererea este adresată persoanei care efectuează cercetarea penală, aceasta este obligată să o înainteze împreună cu lămuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fără a întrerupe cursul cercetării penale.
(3)Procurorul este obligat să soluţioneze cererea în cel mult 3 zile, printr-o ordonanţă.
(4)Cererea de recuzare care priveşte pe procuror se soluţionează în acelaşi termen şi în aceleaşi condiţii de procurorul ierarhic superior.
(5)Abţinerea se soluţionează potrivit dispoziţiilor din alin. 3 şi 4, care se aplică în mod corespunzător.
Art. 54: Incompatibilitatea expertului şi interpretului
(1)Dispoziţiile art. 48, 50, 51, 52 şi 53 se aplică în mod corespunzător expertului şi interpretului.
(2)Calitatea de expert este incompatibilă cu aceea de martor în aceeaşi cauză. Calitatea de martor are întâietate.
(4)Participarea ca expert sau ca interpret de mai multe ori în aceeaşi cauză nu constituie un motiv de recuzare.
SECŢIUNEA II:Strămutarea judecării cauzei penale
Art. 55: Temeiul strămutării
(1)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă militară competentă la o altă instanţă militară de acelaşi grad se dispune de Curtea Militară de Apel, fiind aplicabile, în mod corespunzător, prevederile prezentei secţiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel.

(2)În cursul judecăţii strămutarea poate fi cerută de partea interesată, de procuror sau de ministrul justiţiei.

Art. 56: Cererea şi efectele ei
(1)Cererea de strămutare se adresează Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau curţii de apel competente şi trebuie motivată. Înscrisurile pe care se sprijină cererea se alătură la aceasta, când sunt deţinute de partea care cere strămutarea.

(2)În cerere se face menţiune dacă în cauză se găsesc arestaţi.
(3)Suspendarea judecării cauzei poate fi dispusă numai de către completul de judecată învestit cu judecarea cererii de strămutare.

(4)[textul din Art. 56, alin. (4) din partea 1, titlul II, capitolul II, sectiunea II a fost abrogat la 07-sep-2006 de Art. I, punctul 31. din Legea 356/2006]
Art. 57: Procedura de informare
(1)Preşedintele curţii de apel competente cere, pentru lămurirea instanţei, informaţii de la preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere, comunicându-i totodată termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare.

(2)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă a soluţiona cererea, când aceasta este instanţa ierarhic superioară, solicită informaţii Ministerului Justiţiei.

(3)În cazul introducerii unei noi cereri de strămutare cu privire la aceeaşi cauză, cererea de informaţii este facultativă.
Art. 58: Înştiinţarea părţilor
(1)Preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se află cauza ia măsuri pentru încunoştinţarea părţilor despre introducerea cererii de strămutare, despre termenul fixat pentru soluţionarea acesteia, cu menţiunea că părţile pot trimite memorii şi se pot prezenta la termenul fixat pentru soluţionarea cererii.
(2)În informaţiile trimise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau curţii de apel se face menţiune expresă despre efectuarea încunoştinţărilor, ataşându-se şi dovezile de comunicare a acestora.

(3)Când în cauza a cărei strămutare se cere sunt arestaţi, preşedintele dispune desemnarea unui apărător din oficiu.
Art. 59: Examinarea cererii
(1)Examinarea cererii de strămutare se face în şedinţă publică.

(2)Când părţile se înfăţişează, se ascultă şi concluziile acestora.
Art. 60: Soluţionarea cererii
(1)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă soluţionează cererea de strămutare prin sentinţă motivată.

(2)În cazul în care găseşte cererea întemeiată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune strămutarea judecării cauzei la o curte de apel învecinată curţii de la care se solicită strămutarea, iar curtea de apel dispune strămutarea judecării cauzei la una dintre instanţele din circumscripţia sa de acelaşi grad cu instanţa de la care se solicită strămutarea.

(3)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă hotărăşte în ce măsură se menţin actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza.

(4)Instanţa de la care a fost strămutată cauza, precum şi instanţa la care s-a strămutat cauza vor fi înştiinţate, de îndată, despre admiterea cererii de strămutare.
(5)Dacă instanţa de la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunţată este desfiinţată prin efectul admiterii cererii de strămutare.
(6)Sentinţa prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă dispune asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac.

Art. 61: Repetarea cererii
Strămutarea cauzei nu poate fi cerută din nou, afară de cazul când noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau curţii de apel competente la soluţionarea cererii anterioare sau ivite după aceasta.

Art. 611: Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei
Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să desemneze o altă curte de apel decât cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.
Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere curţii de apel competente să desemneze un alt tribunal sau, după caz, o altă judecătorie decât cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizate în cazul în care se va emite rechizitoriul.
Dispoziţiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 şi 2 şi art. 61 se aplică în mod corespunzător.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă soluţionează cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă dispune, prin încheiere motivată, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii şi desemnarea, după caz, a unei instanţe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.
Încheierea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă soluţionează cererea nu este supusă niciunei căi de atac.