Art. 173. - Art. 173: Termen de contestare - Codul de Procedura Fiscala din 2003 Codul de Procedură Fiscală (Ordonanţa nr. 92/2003) - Republicare
M.Of. 513
Ieşit din vigoare Versiune de la: 31 Decembrie 2015
Art. 173: Termen de contestare
(1)Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când:
a)contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;
b)contestatorul a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;
c)cel interesat a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.
(2)Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.
(3)Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (5)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (5)
- Decizia 156/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
- Decizia 1297/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
- Decizia 198/2009 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3), art. 171, art. 172 şi art. 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (7926)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (7926)
- Sentinta nr. RJ de8d43g53/2025 din 10-feb-2025, Judecatoria Constanta, contestatie la executare (Civil)
- Sentinta nr. RJ de353g678/2023 din 12-apr-2023, Judecatoria Bucuresti Sectorul 5, contestatie la executare (Civil)
- Decizie nr. RJ g8968846g/2022 din 31-mar-2022, Tribunalul Arad, inlocuire amenda cu munca in folosul comunitatii (Contencios administrativ si fiscal)