Art. 997. - Art. 997: Condiţii de admisibilitate - Codul de Procedura Civila din 2010 - Republicare
M.Of. 247
În vigoare Versiune de la: 14 Decembrie 2025
Art. 997: Condiţii de admisibilitate
(1)Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.*) Prin Decizia nr. 17/2020, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie stabileşte că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 997 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 233 alin. (1) lit. a) şi art. 260 din Codul de procedură fiscală, sunt admisibile cererile adresate judecătorului-sindic pe calea ordonanţei preşedinţiale având ca obiect măsuri vremelnice privind ridicarea, suspendarea şi suspendarea provizorie a măsurilor de executare silită luate de organele de executare fiscală, în cazurile în care executarea silită a fost începută de acestea în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.
(2)Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului.
(3)La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.
(4)Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului.
(5)Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.
*) În aplicarea dispoziţiilor art. 997 din Codul de procedură civilă şi art. 53 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că procedura ordonanţei preşedinţiale nu este admisibilă în materia suspendării executării unei garanţii de bună execuţie aferente unui contract de achiziţie publică.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Fluxuri numărul de obiecte din listă: (1)
Fluxuri numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (61556)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (61556)
- Sentinta nr. RJ d95593549/2025 din 12-dec-2025, Judecatoria Arad, ordonanta presedintiala (Minori si familie)
- Sentinta nr. RJ e9dd93d25/2025 din 12-dec-2025, Judecatoria Mangalia, ordonanta presedintiala (Minori si familie)
- Sentinta nr. RJ 8422d5434/2025 din 11-dec-2025, Judecatoria Targu Mures, ordonanta presedintiala (Civil)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (39)
Comentarii practice numărul de obiecte din listă: (1)
Monografii numărul de obiecte din listă: (1)
Articole numărul de obiecte din listă: (33)
- Suspendarea efectelor notificării de reziliere a unui contract de achiziţie publică şi arbitrul de urgenţă
- Validarea hotărârii arbitrale potrivit art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă
- Competenţa generală a instanţelor române în emiterea de ordonanţe preşedinţiale pentru stabilirea locuinţei minorului în contextul răpirii internaţionale de minori