Art. 892. - Art. 892: Obligarea debitorului la despăgubiri - Codul de Procedura Civila din 2010 - Republicare
M.Of. 247
În vigoare Versiune de la: 14 Decembrie 2025
Art. 892: Obligarea debitorului la despăgubiri
(1)Dacă în titlu executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii bunului în cazul imposibilităţii predării acestuia sau, după caz, echivalentul despăgubirilor datorate în cazul neexecutării obligaţiei de a face ce implică faptul personal al debitorului, instanţa de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părţilor, în termen scurt. În toate cazurile, la cererea creditorului, instanţa va avea în vedere şi prejudiciile ocazionate prin neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei, înainte ca aceasta să devină imposibil de executat.
(2)Hotărârea este executorie şi este supusă numai apelului. Suspendarea executării acestei hotărâri nu se va putea obţine decât cu consemnarea sumei stabilite. Dispoziţiile art. 751 şi 752 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(3)Pe baza cererii prevăzute la alin. (1), creditorul va putea înfiinţa măsuri asigurătorii.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (2289)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (2289)
- Sentinta nr. RJ 84d83e939/2025 din 03-oct-2025, Curtea de Apel Bucuresti, ordonanta presedintiala (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ 9d29eddgg/2025 din 25-sept-2025, Judecatoria Carei, alte cereri privind executarea silita (Minori si familie)
- Sentinta nr. RJ 2848646e5/2025 din 16-sept-2025, Judecatoria Brasov, contestatie la executare (Civil)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (26)
Articole numărul de obiecte din listă: (22)
- Drept de proprietate validat prin hotărâre judecătorească definitivă. Pasivitatea Statului în derularea procedurii de acordare a compensaţiilor băneşti cu caracter de ajutor de stat pentru terenuri cu vegetaţie forestieră din arii protejate. Daune-morale. Aspecte de drept substanţial şi procesual civil din perspectiva admisibilităţii acţiunii, a calităţii procesuale pasive a Statului şi a angajării răspunderii civile delictuale
- Dansul părinţilor şi repararea prejudiciului moral în cazul înstrăinării părinteşti
- Mai există un principiu al reparării în natură a prejudiciului? Posibile argumente contrare