Art. 516. - Codul de Procedura Civila din 1865 CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ - Actualizat
Brosura 1
Ieşit din vigoare Versiune de la: 31 Ianuarie 2013
Art. 516
După plata integrală a preţului sau a avansului prevăzut la art. 515 şi după expirarea termenului de 15 zile prevăzut la art. 401 alin. 1 lit. a), executorul, pe baza procesului-verbal de licitaţie, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde următoarele menţiuni:
8.menţiunea că actul de adjudecare este titlu de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară, precum şi a faptului că, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesiunea acestuia din urmă, sau împotriva oricărei persoane care are în posesiune ori deţine în fapt, fără niciun titlu, imobilul adjudecat;
După plata integrală a preţului sau a avansului prevăzut la art. 515 şi după expirarea termenului de 15 zile prevăzut la art. 401 alin. 1 lit. a), executorul, pe baza procesului-verbal de licitaţie, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde următoarele menţiuni:1.denumirea şi sediul organului de executare;
2.numele şi calitatea executorului;
3.numărul şi data procesului-verbal de licitaţie;
4.numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul debitorului şi adjudecatarului;
5.preţul la care s-a vândut şi modalitatea de achitare în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;
6.menţiunea, dacă este cazul, că imobilul s-a vândut grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, ori, după caz, liber de aceste drepturi, în condiţiile prevăzute de art. 509 alin. 3 şi 4;
7.datele de identificare a imobilului;
8.menţiunea că actul de adjudecare este titlu de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară, precum şi a faptului că, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesiunea acestuia din urmă, sau împotriva oricărei persoane care are în posesiune ori deţine în fapt, fără niciun titlu, imobilul adjudecat;9.menţiunea că, pentru creditor, actul de adjudecare constituie titlu executoriu împotriva cumpărătorului care nu plăteşte diferenţa de preţ, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata preţului în rate;
10.semnătura şi ştampila executorului, precum şi semnătura adjudecatarului.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (6)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (6)
- Decizia 298/2012 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 alin. 1, art. 34 alin. 2, art. 500 alin. 2, art. 516 pct. 8 din Codul de procedură civilă şi art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
- Decizia 588/2008 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 516 pct. 8 din Codul de procedură civilă
- Decizia 288/2004 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 516 şi art. 578-5801 din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 7 lit. i) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (1663)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (1663)
- Sentinta nr. RJ 86369eg66/2024 din 24-mai-2024, Judecatoria Iasi, contestatie la executare (Civil)
- Sentinta nr. RJ 398e88ege/2024 din 07-mai-2024, Judecatoria Giurgiu, contestatie la executare (Civil)
- Sentinta nr. RJ 624g8ge6g/2024 din 07-mai-2024, Judecatoria Miercurea Ciuc, constatare nulitate act juridic (Civil)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (5)
Comentarii numărul de obiecte din listă: (2)
Articole numărul de obiecte din listă: (3)
- Contestaţie la executare. Evacuare. Lipsa unui drept real al contestatorilor asupra bunului
- Act de adjudecare. Obligaţia de plată a impozitului. Noţiunea de ''contribuabil'' prevăzută de art. 771 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi de art. 1512 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 571/2003
- Consideraţii în legătură cu caracterul executoriu al actului de adjudecare