Art. 269. - Hotărârile judecătoreşti vor fi învestite cu formula executorie, dacă legea nu prevede altfel. Formula executorie are următorul cuprins: - Codul de Procedura Civila din 1865 CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ - Actualizat

Brosura 1

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Ianuarie 2013
Art. 269
(1)Hotărârile judecătoreşti vor fi învestite cu formula executorie, dacă legea nu prevede altfel. Formula executorie are următorul cuprins:
«Noi, Preşedintele României»
(Aici urmează cuprinsul hotărârii).
«Dăm împuternicire şi ordonăm organelor de executare să pună în executare prezenta hotărâre. Ordonăm agenţilor forţei publice să acorde concursul la executarea acestei hotărâri, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea ei la îndeplinire, în condiţiile legii. Spre credinţă, prezenta (hotărâre) s-a semnat de ..........(Urmează semnătura preşedintelui şi a grefierului)».
Hotararea investita se va da numai partii care a castigat sau reprezentantului ei.

(2)Hotărârea învestită se va da numai părţii care a câştigat sau reprezentantului ei.