Capitolul i - Cererile - Codul de Procedura Civila din 1865 CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ - Actualizat

Brosura 1

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Ianuarie 2013
CAPITOLUL I:Cererile
Art. 82
(1)Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie făcută în scris şi să cuprindă arătarea instanţei, numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor, numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa reprezentanţilor lor, dacă este cazul, obiectul cererii şi semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, şi datele de identificare a mijloacelor de comunicare utilizate de părţi, precum numărul de telefon, numărul de fax, adresa de poştă electronică sau altele asemenea.

(2)În cazul în care, din orice motive, cererea nu poate fi semnată, judecătorul va stabili mai întâi identitatea părţii şi îi va citi acesteia conţinutul cererii. Despre toate acestea judecătorul va face menţiune pe cerere.
(3)[textul din Art. 82, alin. (3) din cartea II, titlul II, capitolul I a fost abrogat la 02-ian-2001 de Art. I, punctul 26. din Ordonanta urgenta 138/2000]
(4)[textul din Art. 82, alin. (4) din cartea II, titlul II, capitolul I a fost abrogat la 02-ian-2001 de Art. I, punctul 26. din Ordonanta urgenta 138/2000]
Art. 83
(1)Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.
(2)Mandatarul avocat certifică el însuşi copia de pe procura sa.
(3)Reprezentantul legal va alătura copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale.
(4)abrogat prin art. I, pct. 28 din O.U.G. nr. 138/2000.
Art. 84
Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită.