Titlul vii - Stingerea obligaţiilor - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare

M.Of. 505

În vigoare
Versiune de la: 19 Decembrie 2025
Arată norme de aplicare
TITLUL VII:Stingerea obligaţiilor
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1615: Moduri de stingere a obligaţiilor
Obligaţiile se sting prin plată, compensaţie, confuziune, remitere de datorie, imposibilitate fortuită de executare, precum şi prin alte moduri expres prevăzute de lege.
CAPITOLUL II:Compensaţia
Art. 1616: Noţiune
Datoriile reciproce se sting prin compensaţie până la concurenţa celei mai mici dintre ele.
Art. 1617: Condiţii
(1)Compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură.
(2)O parte poate cere lichidarea judiciară a unei datorii pentru a putea opune compensaţia.
(3)Oricare dintre părţi poate renunţa, în mod expres ori tacit, la compensaţie.
Art. 1618: Cazuri în care compensaţia este exclusă
Compensaţia nu are loc atunci când:
a)creanţa rezultă dintr-un act făcut cu intenţia de a păgubi;
b)datoria are ca obiect restituirea bunului dat în depozit sau cu titlu de comodat;
c)are ca obiect un bun insesizabil.
*) În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1.616-1.618 lit. c) raportat la art. 499, art. 514 alin. (1) şi (3), art. 515, art. 525 alin. (1), art. 529-531 din Codul civil şi art. 729 alin. (3) şi (7) din Codul de procedură civilă, instanţa de tutelă va putea dispune compensaţia obligaţiilor de întreţinere datorate de fiecare părinte copilului care nu locuieşte cu acesta, până la limita celei mai mici dintre ele şi în măsura în care compensaţia nu contravine interesului superior al copilului.

Art. 1619: Termenul de graţie
Termenul de graţie acordat pentru plata uneia dintre datorii nu împiedică realizarea compensaţiei.
Art. 1620: Imputaţia
Atunci când mai multe obligaţii susceptibile de compensaţie sunt datorate de acelaşi debitor, regulile stabilite pentru imputaţia plăţii se aplică în mod corespunzător.
Art. 1621: Fideiusiunea
(1)Fideiusorul poate opune în compensaţie creanţa pe care debitorul principal o dobândeşte împotriva creditorului obligaţiei garantate.
(2)Debitorul principal nu poate, pentru a se libera faţă de creditorul său, să opună compensaţia pentru ceea ce acesta din urmă datorează fideiusorului.
Art. 1622: Efectele compensaţiei faţă de terţi
(1)Compensaţia nu are loc şi nici nu se poate renunţa la ea în detrimentul drepturilor dobândite de un terţ.
(2)Astfel, debitorul care, fiind terţ poprit, dobândeşte o creanţă asupra creditorului popritor nu poate opune compensaţia împotriva acestuia din urmă.
(3)Debitorul care putea să opună compensaţia şi care a plătit datoria nu se mai poate prevala, în detrimentul terţilor, de privilegiile sau de ipotecile creanţei sale.
Art. 1623: Cesiunea sau ipoteca asupra unei creanţe
(1)Debitorul care acceptă pur şi simplu cesiunea sau ipoteca asupra creanţei consimţită de creditorul său unui terţ nu mai poate opune acelui terţ compensaţia pe care ar fi putut să o invoce împotriva creditorului iniţial înainte de acceptare.
(2)Cesiunea sau ipoteca pe care debitorul nu a acceptat-o, dar care i-a devenit opozabilă, nu împiedică decât compensaţia datoriilor creditorului iniţial care sunt ulterioare momentului în care cesiunea sau ipoteca i-a devenit opozabilă.
CAPITOLUL III:Confuziunea
Art. 1624: Noţiune
(1)Atunci când, în cadrul aceluiaşi raport obligaţional, calităţile de creditor şi debitor se întrunesc în aceeaşi persoană, obligaţia se stinge de drept prin confuziune.
(2)Confuziunea nu operează dacă datoria şi creanţa se găsesc în acelaşi patrimoniu, dar în mase de bunuri diferite.
Art. 1625: Confuziunea şi ipoteca
(1)Ipoteca se stinge prin confuziunea calităţilor de creditor ipotecar şi de proprietar al bunului ipotecat.
(2)Ea renaşte dacă creditorul este evins din orice cauză independentă de el.
Art. 1626: Fideiusiunea
Confuziunea ce operează prin reunirea calităţilor de creditor şi debitor profită fideiusorilor. Cea care operează prin reunirea calităţilor de fideiusor şi creditor ori de fideiusor şi debitor principal nu stinge obligaţia principală.
Art. 1627: Efectele confuziunii faţă de terţi
Confuziunea nu aduce atingere drepturilor dobândite anterior de terţi în legătură cu creanţa stinsă pe această cale.
Art. 1628: Desfiinţarea confuziunii
Dispariţia cauzei care a determinat confuziunea face să renască obligaţia cu efect retroactiv.
CAPITOLUL IV:Remiterea de datorie
Art. 1629: Noţiune
(1)Remiterea de datorie are loc atunci când creditorul îl liberează pe debitor de obligaţia sa.
(2)Remiterea de datorie este totală, dacă nu se stipulează contrariul.
Art. 1630: Feluri
(1)Remiterea de datorie poate fi expresă sau tacită.
(2)Ea poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, potrivit naturii actului prin care aceasta se realizează.
Art. 1631: Dovada
Dovada remiterii de datorie se face în condiţiile art. 1.499.
Art. 1632: Garanţii
Renunţarea expresă la un privilegiu sau la o ipotecă făcută de creditor nu prezumă remiterea de datorie în privinţa creanţei garantate.
Art. 1633: Fideiusiunea
(1)Remiterea de datorie făcută debitorului principal liberează pe fideiusor, ca şi pe oricare alte persoane ţinute pentru el.
(2)Remiterea de datorie consimţită în favoarea fideiusorului nu liberează pe debitorul principal.
(3)Dacă remiterea de datorie este convenită cu unul dintre fideiusori, ceilalţi rămân obligaţi să garanteze pentru tot, cu includerea părţii garantate de acesta, numai dacă au consimţit expres la exonerarea lui.
(4)Prestaţia pe care a primit-o creditorul de la un fideiusor pentru a-l exonera de obligaţia de garanţie se impută asupra datoriei, profitând, în proporţia valorii acelei prestaţii, atât debitorului principal, cât şi celorlalţi fideiusori.
CAPITOLUL V:Imposibilitatea fortuită de executare
Art. 1634: Noţiune. Condiţii
(1)Debitorul este liberat atunci când obligaţia sa nu mai poate fi executată din cauza unei forţe majore, a unui caz fortuit ori a unor alte evenimente asimilate acestora, produse înainte ca debitorul să fie pus în întârziere.
(2)Debitorul este, de asemenea, liberat, chiar dacă se află în întârziere, atunci când creditorul nu ar fi putut, oricum, să beneficieze de executarea obligaţiei din cauza împrejurărilor prevăzute la alin. (1), afară de cazul în care debitorul a luat asupra sa riscul producerii acestora.
(3)Atunci când imposibilitatea este temporară, executarea obligaţiei se suspendă pentru un termen rezonabil, apreciat în funcţie de durata şi urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare.
(4)Dovada imposibilităţii de executare revine debitorului.
(5)Debitorul trebuie să notifice creditorului existenţa evenimentului care provoacă imposibilitatea de executare a obligaţiilor. Dacă notificarea nu ajunge la creditor într-un termen rezonabil din momentul în care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască imposibilitatea de executare, debitorul răspunde pentru prejudiciul cauzat, prin aceasta, creditorului.
(6)Dacă obligaţia are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare.

Documente corelate

Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (3)
Articole numărul de obiecte din listă: (3)